Fenomenul asemănător unei tornade care a avut loc în localitatea suceveană Ulma i-a băgat în sperieţi pe localnici. Cei mai mulţi dintre ei susţin că nu au mai văzut până acum un asemenea fenomen.
„A fost un vârtej foarte puternic. În câteva minute s-a întâmplat fenomenul. Am auzit că pe un om l-a prins cu nişte vite prin mijlocul pădurii”, a spus unul dintre localnici.
Comitetul pentru situaţii de urgenţă de la nivel local a luat măsuri imediat pentru a nu se ajunge o adevărată tragedie. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, având în vedere că judeţul Suceava se află sub atenţionare meteorologică de ploi şi vijelii, oricând se putea produce o inundaţie.
„A fost un fenomen asemănător unei tornade, care ne-a făcut mari probleme. Jumătate din comună n-a avut acces la centrul reşedinţă . Din fericire pentru noi avem un drum ocolitor prin care am putut realiza legătura cu centrul comunei şi rezolva situaţiile de urgenţă care s-au creat. Mai avem de lucru la albia râului unde trebuie să deblocăm pentru că la o ploaie torenţială ar putea crea blocare şi amputea avea probleme cu inundaţiile”, susţin autorităţile locale.
Luni, în jurul orei 22.00, un front atmosferic din partea de Nord a Carpaţilor Orientali, care s-a manifestat în principal sub forma vântului puternic, cu viteze şi direcţii interschimbabile, a provocat rupturi şi doborâturi de pădure pe raza administrativă a comunei Ulma.
Potrivit primelor estimări de la faţa locului, suprafaţa afectată a fost de peste 55 de hectare şi aproximativ 25.000 metri cubi masă lemnoasă.
Consecinţa imediată a fenomenului, pe lângă ruperea şi doborârea arborilor, a fost blocarea drumului comunal Ulma-Lupcina, ceea ce a determinat ca în cursul nopţii circulaţia să fie deviată pe drumul forestier Tinosu.