Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtuni, vijelii şi grindină pentru judeţul Suceava. Aceasta este valabilă de marţi de la ora 18.00 şi până miercuri la ora 22.00.
În intervalul menţionat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de vest a teritoriului, iar în după-amiaza zilei de miercuri (23 iulie) şi în sud-estul ţării, dar trecător şi pe arii mai restrânse.