Doi suceveni s-au înecat, duminică, în timp ce se aflau pe malul unor ape, iar trupurile lor au fost găsite după ore de căutări. Pomperii au fost solicitați, duminică după amiază, să participe la găsirea a două persoane ar înecate, una la Roşcani- oraşul Liteni şi alta la Vornicenii Mici, comuna Moara.
În cazul sesizării de la Roşcani este vorba de un pescar dat dispărut, după ce în seara zilei de sâmbătă a plecat la pescuit pe râul Suceava, iar a doua zi nu a mai fost de găsit. Este luată în calcul ipoteza că persoana respectivă ar fi fost luat de ape, astfel că pompierii au început căutările în apele Sucevei pentru a găsi corpul bărbatului.
În jurul orei 15.00, luni, scafandrii au găsit trupul neînsufleţit al bărbatului de la Roşcani în vârstă de 64 de ani, în râul Siret, la 10 metri în aval de locul în care au fost identificate obiectele sale personale, unde apa are o adâncime de aproximativ doi metri.
Un caz mai special este cel de la Vornicenii Mici de unde, prin 112, a fost primit un apel cum că o persoană ar fi posibil înecată în pârâul care se varsă în iazul de pe raza localităţii.
Pompierii deplasaţi la faţa locului au găsit pe malul apei o pereche de adidaşi, dar acestea au fost singurele indicii descoperite, neştiindu-se dacă este vorba despre o persoană înecată sau nu.
În jurul orei 18.00, echipajul de scafandri a ISU Suceava a recuperat cadavrul persoanei care s-a înecat în pârâul Șomuz de pe raza localității Vornicenii Mari.