Grav accident de circulaţie, vineri seară, pe strada Volovăţului din municipiul Rădăuţi. Un tânăr de 20 de ani s-a urcat la volanul unei maşini, împreună cu un prieten, deşi nu avea permis de conducere. Din cauza vitezei, la un moment dat, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul maşinii, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac de la marginea drumului.Maşina a fost puternic avariată, iar tânărul de 20 de ani, Andrei Ilinca, a fost rănit grav şi a fost dus la spital.
Tot la spital a ajuns şi prietenul său, fiind rănit. Acum, Andrei Ilinca s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducere fără permis.