După alegerile locale din 2012, parte dintre şefii de partid, dar şi de instituţii publice sucevene şi-au susţinut şi probabil s-au asigurat că soţiile lor vor fi şi ele şefe tot la stat.
Deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, este unul dintre bărbaţii deloc misogini, care consideră că locul femeilor nu este la cratiţă. Coincidenţă sau nu, imediat după ce Sandu, aşa cum îi spun prietenii, a devenit parlamentar, Adela, soţia acestuia, a devenit preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS).
Adela Băişanu a ocupat funcţia prin concurs şi nu a demisionat după ce USL s-a rupt şi PNL, partidul care a susţinut-o, a ales să părăsească guvernarea, scrie ziarulevenimentul.ro. Decizia soţiei deputatului sucevean este de înţeles dacă ne uităm cu atenţie în declaraţia ei de avere, postată pe site-ul oficial al CAS. În 2013, Adela Băişanu a adunat din salariu 70.501 lei. Leafa este mai mare cu 10.000 de lei, faţă de cel al deputatului Băişanu.
Ştefan Alexandru Băişanu nu este singurul şef care şi-a susţinut soţia ca să acceadă într-o funcţie publică. La fel a procedat şi prefectul Florin Sinescu, care teoretic este apolitic, dar practic are o afinitate notorie pentru PSD. Sinescu a devenit prefect al judeţului în anul 2012. Munceşte de când se ştie în sectorul de stat. Pe de altă parte, Angelica, soţia prefectului Florin Sinescu, a fost angajată ca ofiţer de credite la Banc Post până în anul 2013. Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul oficial al Prefecturii Suceava, în luna februarie a anului 2013, Angelica a fost angajată ca şef serviciu la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, unde lucrează şi în prezent.
Potrivit ziarulevenimentul.ro, Roxana Cozmanciuc, soţia deputatului Mugurel Cozmanciuc şi fina lui Relu Fenechiu, este o altă doamnă pe care politica şi funcţiile soţului au propulsat-o în posturi foarte bine plătite. Ea a devenit în luna mai consilier juridic la Inspecţia Judiciară din cadrul CSM. În prealabil, ieşeanca a lucrat în ministerul Transporturilor şi la Garda Financiară Iaşi. Ea are în pregătire un doctorat în domeniul creşterii vacilor şi licenţiată în Drept la o universitate privată.
Irina Nechifor a plecat din subordinea soţului
Pe de altă parte, în 2013, Irina Nechifor, soţia Preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Cătălin Nechifor, a părăsit Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi s-a mutat la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. Direcţia de Protecţie Socială se află în subordinea CJ şi din acest motiv s-ar fi mutat Irina Nechifor.