Sunt mii de suflete care ajung la mila statului din cauza celor care i-au adus pe lume şi apoi i-au abandonat. Duc lipsa unui zîmbet, a unei vorbe spusă cu blîndeţe, a unei mângâieri sau a unei plimbare în parc de mâna mamei sau a unei povești citite cu vocea blândă a mamei înainte de culcare. Aceşti copii îşi spun căminari. Sunt puţini cei care au răbdarea să le asculte drama şi cu atât mai puţini cei care vor să se implice în viaţa lor.
Ilinca Ioana Rusu, de 36 de ani, din Suceava este psiholog la Servciile Multifunctionale pentru copilul aflat in dificultate, fosta casa de copii Dumbrava Minunată din Fălticeni din cadrul Direcției Protecției Copilului Suceava.
Lucrează zilnic cu copii instituționalizați, le ştie toate secretele şi încearcă pe cât posibil să-i scoată din lumea lor şi să-i implice în acţiuni normale pentru vârsta lor.
Alături de ea e o întreagă echipă din cadrul acestui centru de la Fălticeni și chiar și de la Dirceția Protecției Copilului Suceava. Cu toții vor o viață mai bună pentru acești copii.
Ilinca este la rândul ei mamă, are o fetiţă, iar de șase ani în fiecare zi lucrează cu mulţi copii mai puţin norocoşi.
Suceveanca este pasionată și de poezie. Ilinca Ioana Rusu s-a născut în Iaşi, pe 25 martie 1978. A terminat Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei –Bucuresti, master în Psihodiagnoza şi Terapii Recuperatorii – Universitatea Petre Andrei Iaşi, formare în consiliere şi psihoterapie. A inițiat o serie de proiecte educative, la nivel local (oraşul Fălticeni).
A publicat beletristică în revista Gazeta SF. Este membru fondator al Clubului de Iniţiativă Literară. Este autoarea unui volum de poezii “Cuvinte pe spatele tău,,
Pentru Ilinca, toții copiii sunt la fel, fie că nu au părinți, au tulburări comportamentale, provin din familii sărace sau au fost diagnosticați cu HIV-SIDA.
A ajutat și ajută zeci de copii să înveţe să socializeze cu cei din jur şi să aducă speranţa că boala poate fi tratată.
„Câţiva copii au încercat să îmi spună mamă şi chiar au făcut-o, însă le-am explicat că nu e bine să o facă deoarece ei au o mamă,chiar dacă aceasta i-a abandonat, iar eu sunt doar doamna psiholog, chiar dacă adesea îi privesc ca pe copiii mei, deoarece, mai adaugă psihologul Ilinca Rusu, nu este bine ca aceşti copii să îşi creeze ataşamente, pentru că într-o zi vor pleca, croindu-şi un drum propriu, iar legăturile puternice, ataşamentele, îi vor încetini . În momentul în care un copil ajunge în centru, ea este prima persoană care va interacționa și evalua copilul. El trebuie să se acomodeze şi să se adapteze unui nou ritm şi stil de viaţă în procesul de recuperare sunt implicaţi….fără părinţi pentru că ei nu au nici o legătura chiar dacă există. El vine cu teamă, nu știe de ce întâmplă cu el, este dezamăgit,marcat de pierderile care le-a suferit și nu știe la ce să se aștepte. Îmi revine sarcina de a face un plan de acomodare a acestuia , îi prezint locul unde va sta, oamenii care vor avea grijă de el, colegii dar și atribuțiile pe care le are, acolo unde va sta are un sistem de reguli pe care trebuie să le urmeze. Totul se face treptat pentru că trebuie să se acomodeze , altfel nu îl vom putea recupera. În această profesie oamenii care nu sunt dedicaţi nu prea au ce căuta. Este frumos să fiu alături de ei şi să îi privesc cum cresc şi cum învaţă să se adapteze. În procesul de recuperare sunt implicaţi copii, terapeuţi, coordonatori, părinţi, educatori și profesori. Pentru fiecare copil există un plan individualizat de lucru. Fiecare plan este adaptat la nevoile specifice ale copilului”, ne-a destăinuit psihologul.
Povestea fiecărui copil este tristă însă asta nu înseamnă că trebuie lăsați de izbeliște de societate. Inteligența lor îi depășește uneori pe copii normali și care beneficiază de dragostea părinților.
„Este foarte frumos sa fiu alaturi de ei si sa ii vad cum cresc si se dezvolta, cum incep sa le creasca aripi. Atata timp cat copiii au venit la noi, noi suntem reprezentantul lor legal. Este greu să fii cu ei dar în același timp și frumos. Satisfacția este mare atunci când vezi că reușe ști să creezi o anumită structură ,ceea ce ai spus și inoculat în sufletul acelui copil dă roade,când primești un telefon sau un mesaj și ți se spune că ai avut dreptate , „da am făcut așa cum m-ați învățat și am reușit,, . Îți trebuie un psihic bun să lucrezi cu ei, să fii cu nervii tari cum s-ar mai spune. Eu îi tratez pe toți ca și cum mi-aș trata propriul copil, toți sunt egali indiferent din mediul din care provin și etnie. Fiecare copil are un trecut unic, fiecare are povestea lui și povești dureroase. Am învățat însă ceva dacă societatea îi respinge, părinții tot , strada tot atunci noi trebuie să îi acceptăm. De foarte multe ori m-am gândit să renunț, este epuizant,foarte multe ore de lucru cu ei ,simți că limitele umane sunt depășite dar a doua zi o luam de la capăt. M-a ținut acolo dragostea lor, bucuria de a mă revedea și pe care o afișează când mă revăd. Încercăm să le respectăm drepturile”, ne-a mai povestit Ilinca Ioana Rusu.
Recuperarea prin activități creative
,, I-am atras în diferite activități pentru a le crea abilități practice și am reușit. I-am învățat să picteze, să croșeteze, să-și dezvolte comunicarea ,să își exprime sentimentele ,i-am ajutat să spună ce au pe suflet. Am reușit chiar să sărbătorim anumite zile destul de importante: Crăciunul, Paștele, Ziua Unirii, Ziua Copilului ,8 Martie iar fiecare copil a fost pus în valoare și s-a implicat în desfășurarea acestor evenimente. Am ținut să le facem cunoscut situații cu care se pot confrunta în viață :traficul de persoane,consumul de droguri, să știe cum să se protejeze de eventuale pericole care le-ar putea fi fatale. Cel mai greu este la vârsta adolescenției,când are o personalitate datorată vârstei, și noi știm că adolescentul are o personalitate revoltată împotriva modului de gândire al adultului, împotriva a aproape tot ce i se spune. Ei doresc să fie ascultați ,să li se dea dreptate chiar dacă urăsc ce li se impune”, ne-a mai spus psihologul.
Viitorul şi-l vede tot alături de copii. Vrea să aibă în continuare o activitate eficientă şi să fie martoră la câştigarea independeţei de către copiii cu care lucrează, la integrarea lor cu succes, acolo unde este cazul, în mediul şcolar, în societate și că dacă va reuși este munca întregii echipe pe care o are alături la Fălticeni.
