În urma rezultatelor de la Bacalaureat, din sesiunea iunie- iulie 2014, mai mulţi elevi s-au declarat nemulţumiţi de note şi, sperând că vor obţine o medie mai mare, au făcut contestaţii. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, un număr de 1.505 de lucrări vor fi recorectate. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la limba română (real şi tehnologic- 479 şi uman şi pedagocic- 149).
La Istorie au fost 140 de contestaţii, la matematică (mate-info- 103, mate- stiinţe naturale- 41, mate-tehnologic 134). 120 de elevi au făcut contestaţii la anatomie şi 105 la Biologie. La Geografie au fost 122 de contestaţii.
Contestaţiile urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 11 iulie.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, în sesiunea aceasta, s-au înscris la examenul de bacalaureat 5.959 de elevi. 65,73% dintre cei care au susţinut bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie au luat notă de trecere.