Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Au profitat de naivitatea ei! O femeie a fost păcălită de falşi avocaţi de 7.500 de lei

O femeie de 81 de ani din municipiul Suceava  a fost înşelată, duminică, cu suma de 7.500 lei de persoane necunoscute care au pretins că sunt avocaţi. Suceveanca a fost contactată telefonic de către un bărbat care a susţinut că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier iar avocatul acestuia pretinde suma de 8.000 lei pentru a-l apăra. Persoana vătămată a spus că are doar suma de 7.000 lei,  iar bărbatul care a contactat-o telefonic i-a cerut adresa spunându-i că avocatul va ajunge la domiciliul ei să ridice banii şi i-a solicitat să nu-şi anunţe rudele sau vecinii cu privire la accidentul în care a fost implicat fiul ei. La scurt timp, la domiciliul părţii vătămate s-a prezentat un tânăr cu vârsta de 25 – 30 ani, care i-a spus că este avocat şi căruia persoana vătămată i-a dat suma de 7.500 lei.

Cercetările sunt continuate de Biroul investigaţii criminale Suceava sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Mai norocos a fost un bărbat de  74 de ani, din municipiul Suceava, care a reclamat la Poliţie că persoane necunoscute au încercat să-l înșele cu suma de 8.000 lei. El le-a spus poliţiştilor că pe el şi pe soţia lui i-a contactat telefonic de mai multe ori un individ, care, sub pretextul că este avocatul nepotului lor, care ar fi accidentat o femeie și un copil pe o trecere de pietoni de pe raza municipiului București, a solicitat suma de 8.000 lei pentru ca persoana accidentată să nu depună plângere. Soţia și-a dat seama că aspectele referitoare la accidentul nepotului nu sunt adevărate astfel că a sugerat persoanei să vină să ridice suma de bani de la domiciliul său propunându-și totodată să poliția pentru a identifica autorul. Reclamantul a fost din nou contactat telefonic,  persoana respectivă, precizând că urmează să stabilească modalitatea în care să intre în posesia banilor. Bărbatul susţine că este posibil ca cel în cauză să-și fi dat seama că tentativa sa de a înșela a fost descoperită şi de aceea a renunţat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Suceava: Au profitat de naivitatea ei! O femeie a fost păcălită de falşi avocaţi de 7.500 de lei | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*