Ziua Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul a adunat mii de credincioși la Mănăstirea Slătioara. Duminică, în calendarul ortodox de stil vechi, s-a serbat Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul, Ctitorul sfintei Mănăstirii Slătioara. Cum se obișnuiește în fiecare an, credincioși din țară și din străinătate au venit în număr mare pentru a lua parte la slujba de privegherea de vineri seara și duminică, la sfânta liturghie, care a fost oficiată de un sobor de arhierei din România, Grecia și SUA, precum și de numeroși preoți și deaconi.
La sfârșitul slujbei, mitropolitul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Vlasie Mogîrzan, a ținut o predică credincioșilor prezenți, îndemnându-i la unitate și la păstrarea credinței, Racla cu sfintele moaște a fost purtată în procesiune, în jurul mănăstirii.
Cu privire la actul canonizãrii, istoria vieţii bisericeşti ne aratã cã iniţiativa pentru aşezarea eroilor credinţei creştine în rândul sfinţilor, a fost dintotdeauna o trãsãturã particularã a poporului credincios. Evlavia poporului a fost aceea care a identificat pe adevaraţii sfinţi. În cazul canonizãrii Mitropolitului Glicherie Tãnase (1891-1985) fondatorul şi conducãtorul spiritual al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, lucrurile s-au petrecut într-o manierã aparte. Acest mare luptãtor pentru biruinţa adevarului de credinţã, a fost tot timpul considerat de popor ca un sfânt, datoritã pildei vieţii lui morale şi duhovniceşti. Viaţa lui a fost închinatã în întregime progresului spiritual al Bisericii şi îngrãdirii ei faţã de curentele novatoare, care s-au dovenit a fi cauza a nenumarate suferinţe.Pornind de la acest fapt la propunerea Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Vlasie, Întâistãtãtorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, Sfântul Sinod în şedinţa din 14/27iunie 1992 a aprobat dezhumarea rãmãşiţelor pãmânteşti ale Mitropolitului Glicherie Tãnase, în vederea observãrii stãrii lor de conservare. Acest eveniment a avut loc la data de 15 iunie 1992, chiar în ziua când Mitropolitul Glicherie trecuse la cele veşnice, sub directa supraveghere a Î.P.S. Vlasie. S-a constatat cã osemintele au rãmas nealterate şi, în urma cercetarilor de rigoare, nu s-a observat nici un semn care sã dovedeascã faptul cã nestricãciunea s-ar datora altor cauze.Având în vedere sfinţenia vieţii sale, recunoscutã de toţi, cât şi mãrturia grãitoare a sfintelor moaşte, Î.P.S. Vlasie a decis instituirea unei comisii de studiu şi investigaţie, pentru cercetarea şi constatarea condiţiilor care permit canonizarea.Pentru ca raportul acestei comisii sã fie cât mai elocvent şi sã reflecte cu exactitate veridicitatea faptelor sãvârşite de Mitropolitul Glicherie, cât şi a persecuţiei suferite de-a lungul vieţii, din rândul comisiei au fãcut parte clerici, care l-au cunoscut personal pe Mitropolitul Glicherie, trãitori ai tuturor evenimentelor, care i-au marcat viaţa.Activitatea comisiei cu privire la cercetarea şi organizarea canonizãrii Mitropolitului Glicherie s-a desfãşurat pe o perioadã de trei ani, 15 iunie 1992- 15 iunie1995.Condiţiile de fond care permiteau trecerea Mitropolitului Glicherie în rândul sfinţilor, cât şi venerarea lui prin slujbã şi cult, erau îndeplinite întocmai în cazul de faţã. Ele fãceau referire la ortodoxia neîndoielnicã a credinţei sale, proslãvirea lui de cãtre Dumnezeu prin puterea de a suporta în numele credinţei, orice suplicii, puterea de a-şi închina viaţa celei mai desãvârşite vieţi morale şi duhovniceşti. La toate acestea se adaugã cea mai elocventã dovadã – existenţa nealteratã a rãmãşiţelor pãmânteşti, pe care poporul le venereazã ca pe Sfinte Moaşte.Raportul comisiei a fost studiat cu de-amãnuntul şi de cãtre celelalte Biserici-surori, Biserica Greacã de stil vechi, Biserica Bulgarã de stil vechi, Biserica Rusã din diaspora, Biserica Sârbã etc. În urma cercetãrilor toate dintre Bisericile prezentate mai sus şi-au exprimat acordul deplin în vederea sãvârşirii canonizãrii Mitropolitului Glicherie.Sãvârşirea actului de canonizare a Mitropolitului Glicherie, prin care acesta a fost trecut în rândul sfinţilor a avut loc la M-rea Slãtioara, în ziua de Duminicã, 14/27 iunie1999, data de prãznuire pentru noul sfânt, fiind chiar ziua când a trecut la cele veşnice, 15/28 iunie. La canonizare au luat parte reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori (de stil vechi) de peste hotare. Actul canonizãrii a debutat cu o priveghere de toatã noaptea, dupã care a urmat Sf. Liturghie arhiereascã la care au luat parte toţi clericii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România cât şi ceilalţi reprezentanţi de peste hotare. Moaştele Sfântului Glicherie au fost aşezate în racla deschisã, iar dupã procesiunea cu sfintele moaşte în jurul Bisericii, acestea au fost expuse în Biserica Mitropoliei Slãtioara, spre închinarea şi sfinţirea credincioşilor. Astãzi moaştele Sfântului Ierarh Glicherie Mãrturisitorul sunt venerate de mulţimea dreptcredincioşilor, care închinându-se şi rugându-se cu credinţã, nu sunt lipsiţi de îndeplinirea cerinţelor spirituale sau chiar materiale, precum s-a dovedit în numeroase rânduri. Deşi mutat la cele veşnice, Sfântul Ierarh Glicherie a fost şi rãmâne pentru totdeauna în mijlocul nostru, a celor ce-l venerãm şi-i cerem ajutorul, lucru dovedit prin minunile sãvârşite de Dumnezeu prin mijlocirea lui.
Mărturii din vremuri de prigoană
Minuni şi întâmplări din viaţa Sfântului Glicherie,
istorisite de cei ce l-au cunoscut
Nu cu multă vreme în urmă, redacţia revistei Tradiţia Ortodoxă a avut parte de o mare bucurie, primind un exemplar al unui manuscris ce conţine istorisiri adevărate despre luptele credincioşilor din zona Brusturi – Poiana – Oglinzi (jud. Neamţ) şi împrejurimi, pentru păstrarea dreptei credinţe strămoşeşti, dar şi relatări ale unor minuni cutremurătoare, săvârşite de Sfântul Ierarh Glicherie. Autorul manuscrisului este credinciosul Gheorghe Păstrăvanu, care şi-a aşternut pe hârtie toată bogăţia unei vieţi trăite în Biserica Ortodoxă de Răsărit, la umbra falnicului ei stejar , ce veghează şi acum asupra ei, din ceruri.
Dorim să împărtăşim şi cititorilor noştri bucuria acestei lecturi duhovniceşti şi menţionăm că prin ajutorul lui Dumnezeu şi în fiecare număr al revistei editate de către Mitroplia Slătioara va apărea câte un capitol din aceste memorii extraordinare, nepublicate până acum.
Minunile şi mărturiile care se vor scrie aici au fost povestite de Nicolai Păstrăvanu, mai târziu Nectarie Păstrăvanu (1880-1955), cel ce a fost un stâlp neclintit al Bisericii de Stil Vechi din România. El s-a născut şi a trăit în satul Poiana, com. Brusturi, iar mai apoi, după moartea soţiei lui, a lăsat toate în grija fiului său, Gheorghe Păstrăvanu (fiind şi el tot aşa întărit în această credinţă) şi a plecat la Slătioara, pentru a ajuta pe puţinii călugări, în frunte cu Sfântul Ierarh Glicherie, să ridice în acel colţişor de ţară (mai ferit de autorităţi) un sfânt lăcaş de cult pentru închinare.
CAP. I. Statornicia Sfântului Glicherie în credinţă
După ce în ţara noastră s-a primit calendarul gregorian, mulţi dintre călugării aflaţi prin mănăstiri care nu voiau să primească schimbarea, ieşeau şi se adăposteau pe unde puteau, de frică să nu fie prinşi că erau bătuţi şi chinuiţi, ca şi sfinţii cei din vechime care nu voiau să se închine la idoli. Astfel s-a întâmplat şi cu preotul Glicherie Tănase şi cu părintele David, care neprimind schimbarea, au ieşit din mănăstirea Procov, ascunzându-se în munte la Râpa lui Coroi haiducul. Aici au dus o viaţă foarte grea, îndurând mult frig şi foame. Ne povestea bunicul că dormeau pe frunze în acea mică peşteră, pentru că el şi cu alţi creştini din Vânători i-au vizitat de mai multe ori, ducându-le câte ceva de trebuinţă. Dar se temeau şi ei să meargă mai des, pentru a nu-i vedea cineva şi să anunţe autorităţile, şi Doamne fereşte să fie prinşi părinţii şi arestaţi.
După doi ani de stat în acea peşteră ascunşi, Sfântul Glicherie şi părintele David s-au gândit să îşi facă bani de drum şi să meargă la Sfântul Munte. Au cosit toate fâneţele schitului Sihla, au mai vândut din hainele primite şi au reuşit astfel prin nişte creştini să-şi scoată paşapoarte şi au plecat. Ajunşi acolo, au petrecut duhovniceşte, împreună cu ceilalţi sihaştri români, greci, bulgari, un an întreg. Sfântul Glicherie a gândit că ar fi bine să rămână acolo să se roage până la sfârşitul vieţii. Dar n-a fost să fie aşa. După vreun an de zile, după ce l-au facut acolo ieroschimonah, s-a întors din nou la Râpa lui Coroi.
După ce a venit din Sfântul Munte, a mers şi la Ierusalim. Şi neputând să intre la patriah de prea multă lume ce era acolo, s-a rugat la Maica Domnului să îl ajute. Era vineri spre sâmbătă şi Sfântul nostru stătea şi el la Liturghia de după miezul nopţii. Spre ziuă, după ce patriarhul a slujit Sfânta Liturghie, după o vreme ieşind din clădirea în care locuia el, fiind împreună cu un mitropolit, se îndrepta spre uşa Bisericii Învierii, unde se slujea un parastas. Ajuns în pridvorul Bisericii, patriarhul a întrebat cine este preotul Glicherie din România, care a cerut ieri audienţă la mine? Dar a zis pe limba lui şi părintele nu a înţeles că nu ştia decât româneşte. Atunci ghidul grupului de vizitatori români, a strigat tare pe româneşte: Cine este preotul Glicherie din România, care a cerut ieri audienţă la părintele patriarh? Sfântul nostru, s-a simţit ca lovit de un fulger, şi ieşind din mulţimea care îl asalta pe patriarh, i-a făcut metanie şi a zis pe româneşte: eu sunt. Şi patriarhul a înţeles lesne că el este. Atunci patriarhul a zis către mitropolitul ce era cu el, să primească şi pe părintele Glicherie la slujba parastasului, după care să îl conducă la el. Patriarhul a plecat imediat şi părintele Glicherie s-a trezit că îi pune cineva (probabil vreun paraclisier al bisericii) un vestmânt în braţe. Părintele a înţeles despre ce este vorba, în vreme ce mitropolitul îi făcea semne să se îmbrace şi îi spunea ceva pe limba lui. Atunci ghidul grupului de români, s-a apropiat de părintele Glicherie şi i-a tălmăcit cuvintele patriarhului, cum că trebuia să se îmbrace în veşminte şi după parastas să mergă cu mitropolitul acela la patriarh.
Spune părintele Glicherie că după parastas ghidul le-a făcut o poză. Şi astăzi se mai păstreză acea fotografie făcută într-un ungher al Bisericii Învierii Domnului din Ierusalim în care era sfântul Glicherie, îmbrăcat în veşminte, cu acel mitropolit cu care slujise parastasul, cu alţi slujitori de la Ierusalim şi câteva maici nu se ştie cine şi de unde erau.
