Accident, sâmbătă, în afara localităţii Gura Humorului, DN 17. Un tânăr de 22 de ani, Cristian M., din comuna Păltinoasa, fără permis de conducere, în timp ce conducea motoscuterul, a intrat în depăşirea unei coloane de autovehicule care circulau în aceeaşi direcţie, coloană formată din două autoturisme şi o autoutilitară cu semiremorcă, autoutilitara aflându-se în faţa autoturismelor şi fiind condusă de către Vasile Ş. de 36 ani, din comuna Vama.
Şoferul autoutilitarei a semnalizat stânga şi a virat spre stânga, intrând aproape cu toata lungimea tirului în parcarea unei societăţi comerciale.
Din cauza vitezei (urme de frânare de aproximativ 40 metri) şi a lipsei de experienţă, conducătorul motoscuterului nu a putut evita impactul cu tirul, intrând cu faţa în roata stângă spate a tirului care rămăsese în marginea carosabilului.
În urma impactului cu roata tirului, Cristian M. a căzut de pe motoscuter, rezultând vătămarea corporală gravă acestuia, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit că acesta necesită pentru vindecare 30 – 32 zile de îngrijirii medicale, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava.
Conducătorul auto Vasile Ş.a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-a fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul motoscuterului, care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară.
În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.