Accident, sâmbătă, în interiorul localităţii Voitinel, pe D.J. 178. O şoferiţă de 20 de ani, Teodora H., din comuna Voitinel, în timp ce conducea, într-o curbă cu vizibilitate redusă s-a angajat în depășirea unui utilaj agricol, timp în care, din sens opus se deplasa o autoutilitară.
Conducătorul autoutilitarei Ionel C. reușește să evite impactul frontal intrând în șanţul din dreapta, însă conducătoarea auto pierde controlul asupra direcției de mers şi intră în coliziune cu gardul unei locuinţe.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind ulterior transferată la Spitalul Județean Suceava de către membrii familiei.
Teodora H. a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.