Un tânăr de 22 de ani din comuna botoşăneană Dângeni a mers să se distreze, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din municipiul Suceava. De acolo a ajuns, însă, direct la Poliţiei pentru că a fost prădat de hoţi.
Acesta a mers însoţit de un prieten la un club din municipiul Suceava , iar în jurul orei 01.00, a mers până la baie, lăsând pe masă telefonul mobil şi un portofel, ce conţinea suma de 500 lei şi cartea de identitate, deoarece îl incomodau. Când a revenit, a constatat că persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil şi portofelul de pe o masă.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.