Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Judecătorul Bărbuţă a privat mai multe persoane de alimentele necesare subzistenţei

Judecătorul Bogdan Bărbuţă, implicat în dosarul privind decizii nelegale în cauze ce au vizat terenuri de peste 41 de hectare din Suceava, a privat mai multe persoane de alimentele necesare subzistenţei, arată Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a magistratului.

“Inculpatul Bărbuţă Bogdan-Ilarion-Costică a dat dovadă de apetenţă infracţională, persistând în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, ajungând să pretindă şi să primească atât sume de bani, cât şi produse alimentare de la mai multe persoane cărora le-a exploatat starea de disperare determinată de durata excesivă a judecării unor dosare civile şi pe care le-a privat de bunuri alimentare necesare subzistenţei acestora”, se arată în motivarea deciziei de arestare preventivă pentru 24 de ore a magistratului.

Potrivit documentului citat, judecătorul Bogdan Bărbuţă a uzat de dreptul de a nu face nicio declaraţie.

Referitor la celălalt magistrat arestat în acest dosar, procurorul Dumitru Dâmbu, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la CAB arată în motivarea deciziei de arestare că pe parcursul investigaţiilor şi cercetărilor, “a dat dovada unui comportament mult mai apropiat de cel al unei persoane preocupate de obţinerea de venituri în orice fel”, de consolidarea propriei influenţe în scopuri ilicite, ajungând să fie recunoscut în judeţul Suceava drept “autoritate supremă”, care poate soluţiona în afara cadrului legal orice litigiu dintre părţi şi orice problemă judiciară pe care părţile o aveau.

Mai mult, prin avocatul său, el a spus că faptul că s-a interesat de un dosar penal care îl privea nu este de natură a-l acuza.

Despre cel de-al treilea suspect arestat în această cauză, respectiv omul de afaceri Constantin Gabril Babiuc, judecătorul care a decis privarea sa de libertate spune că el a dat dovadă de “o abilitate infracţională specifică zonei interlope”, urmărind nu doar protecţia organelor judiciare în demersurile sale infracţionale, dar încercând “să le implice pe acestea activ şi să le deturneze de la adevăratul scop pentru care au fost create şi funcţionează”.

Judecătorul Bogdan Bărbuţă, procurorul Dumitru Dîmbu şi omul de afaceri Constantin Babiuc au fost arestaţi preventiv, în 23 iunie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul privind decizii nelegale ale instanţei în cauze ce au vizat terenuri de peste 41 de hectare.

Hotărârea Curţii de Apel nu este definitivă şi a fost contestată la instanţa supremă, care ar putea pronunţa joi o soluţie în acest sens.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pe numele judecătorului Bogdan Ilarion Costică Bărbuţă, judecător la Judecătoria Rădăuţi, pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată (două acte materiale), complicitate la luare de mită, trei infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată (69 acte materiale) şi complicitate la şantaj, s-a precizat într-un comunicat al DNA.

În acelaşi dosar a fost arestat şi procurorul Dumitru Dîmbu, şeful secţiei Urmăriri Penale din Parchetul Tribunalului Suceava, pentru trafic de influenţă, complicitate la şantaj, cinci infracţiuni de favorizarea făptuitorului dintre care una în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la compromiterea intereselor justiţiei.

De asemenea, judecătorii au decis şi arestarea omul de afaceri Constantin Gabril Babiuc, acesta fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (69 acte materiale), şantaj, dare de mită, cumpărare de influenţă, influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă.

În acelaşi dosar au fost formulate acuzaţii penale faţă de alte zece persoane, a mai precizat DNA.

Potrivit procurorilor, în intervalul 22 martie 2005 – 18 octombrie 2005, judecătorul Bogdan Bărbuţă, la solicitarea omului de afaceri Constantin Gavril Babiuc, a pronunţat 69 de hotărâri judecătoreşti nelegale prin i s-a recunoscut lui Babiuc dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 41,59 hectare. Ulterior, omul de afaceri a vândut terenurile dobândite nelegal, obţinând un profit de aproximativ patru milioane de lei.

Procurorii îl mai acuză pe judecătorul Bogdan Bărbuţă că în 20 iunie 2006, prin sentinţa civilă nr. 1683, la solicitarea şi cu sprijinul lui Babiuc, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare falsificat şi cu nerespectarea condiţiilor legale, respectiv a unei cereri de chemare în judecată nesemnată şi nedatată, a unei cereri de preschimbare a termenului nesemnată şi în lipsa unui extras de Carte funciară, a admis o acţiune civilă prin care a constatat existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul unei persoane, interpusa lui Babiuc, asupra unui imobil din municipiul Rădăuţi, facilitând astfel înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate.

Anchetatorii au mai stabilit că, în intervalul 27 ianuarie 2011 – 3 aprilie 2014, Constantin Gavril Babiuc, în mod direct, dar şi indirect, cu sprijinul judecătorului Bărbuţă, a procurorului Dumitru Dîmbu şi a altor persoane, a exercitat presiuni pentru a-l determina pe adevăratul proprietar să renunţe la dreptul de proprietate asupra unei părţi dintr-un imobilul situat în municipiul Rădăuţi, în favoarea unei persoane aflate în anturajul lui Babiuc.

Procurorii îl mai acuză pe Bogdan Bărbuţă că, în 15 martie 2014, ar fi primit de la o persoană o cutie de ciocolată marca Milka şi o sticlă de băuturi alcoolice marca Cinzano şi a acceptat promisiunea remiterii ulterioare a sumei de 1.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe care judecătorul a promis că o va face la un alt magistrat de la Judecătoria Rădăuţi, pentru soluţionarea favorabilă a unui anumit dosar în care persoana cumpărătoare de influenţă avea interes.

Totodată, procurorii susţin că, în intervalul 2013 – 12 martie 2014, judecătorul Bogdan Bărbuţă ar fi primit de la o altă persoană suma de 500 de euro şi produse alimentare (ouă, carne de porc, găini), bunuri în schimbul cărora a soluţionat în mod favorabil acesteia un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuţi. Mai mult, judecătorul ar fi dat asigurări că va interveni pe lângă completul din cadrul Tribunalului Suceava învestit cu soluţionarea recursului, pentru a menţine soluţia favorabilă emisă în fond.

Anchetatorii îl mai acuză pe Bogdan Bărbuţă că, în 19 martie 2014, respectiv, 16 aprilie, ar fi primit de la o altă persoană 35 ouă şi miere, precum şi suma de 1.000 de euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Rădăuţi, învestit cu soluţionarea unui dosarul în care fiul cumpărătoarei de influenţă era reclamant.

De asemenea, în cursul lunii martie 2014, Bogdan Bărbuţă ar fi promis unui medic stomatolog, în schimbul unor lucrări dentare neachitate, că va interveni pe lângă un judecător de la Judecătoria Rădăuţi pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar în care medicul era pârât.

Sursa: Mediafax

“În apărare, inculpatul Bărbuţă Bogdan a arătat că, din probele aflate la dosar, nu rezultă suspiciunea rezonabilă de comitere a faptelor. Astfel, referitor la cele 69 de hotărâri, nu se precizează care au fost dispoziţiile încălcate şi fără a se dovedi intenţia specifică faptei de abuz în serviciu. De asemenea, nu se arată care ar fi activitatea de şantaj, iar referitor la pretinderea, primirea sau acceptarea de bunuri – ciocolată, băuturi, bani – nu rezultă nicio promisiune expresă a inculpatului faţă de cumpărătorul de influenţă”, se arată în motivarea instanţei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*