Lucrările la Cetatea de Scaun a Sucevei s-ar putea finaliza până în luna decembrie. Directorul tehnic al firmei General Construct, Radu Gheață, a declarat, luni, că deşi termenul de finalizare al lucrărilor de reabilitare este aprilie 2015, constructorul va încerca să le finalizeze până la venirea iernii.În momentul de față accesul în Cetate este interzis pentru a nu pune în pericol viețile turiștilor.
Totuși, în timpul Festivalului Medieval și al celui de rock, accesul va fi permis, dar doar în anumite zone.
Proiectul de reabilitare şi consolidare a Cetăţii de Scaun a fost promovat de Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava şi are o valoare de 12 milioane de euro.
Majoritatea banilor sunt asiguraţi din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.







