Organizația Tineretului Social Democrat Siret a demarat, sâmbătă, o acțiune de ecologizare urbană în parcul fostei Gări din orașul Siret.
Această acțiune s-a dorit a fi un prilej de socializare, de conștientizare a opiniei publice cu privire la importanța protejării mediului înconjurător. La acțiune au participat peste 20 de persoane, care au strâns o cantitate de peste 500 de kg deșeuri.
Remarcând rezultatul vizibil al acţiunii de ecologizare, cei prezenţi şi-au exprimat dorinţa de a coopta cât mai multe persoane, chiar şi neafiliate politic, pentru a repeta astfel de iniţiative.
Tinerii au fost sprijiniți pentru o bună desfășurare a acestei acțiuni de primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.
“Îmi doresc ca prin acest proiect de ecologizare să arătăm că Tineretul Social Democrat Suceava este activ în comunitatea în care trăiește. Tinerii implicați și-au dorit înfrumusețarea și menținerea curățeniei în acest parc”, a declarat președintele Tineretului Social Democrat Suceava, Alexandru Solcan.