Sute de credincioşi au participat, sâmbătă, la hramul Mănăstirii Tuturor Sfinţilor din comuna suceveană Leucuşeşti. Complexul monahal este situat la marginea unei pădurice, într-un loc mirific, pe un vârf de deal, de unde se poate admira toată zona.
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți condusă de starețul Mănăstirii Sf. Vasile, protoschimul Ioil și preotul Mănăstirii Tuturor Sfinților, părintele Metodie Sava.
Lăcașul de cult a devenit neîncăpător pentru credincioșii veniți din mai multe zone ale țării, din Maramureș, Sibiu, Iași sau din Mănăstirea Humorului, Stulpicani, Mălini.
Construcția Mănăstirii a început în anul 2006 cu binecuvântarea preotului Ioil și a tuturor credincioșilor care au ajutat la ctitoria lăcașului de cult.
La slujba religioasă a fost prezent și Ansamblul de cântece si obiceiuri populare „Moștenitorii Bucovinei” din Mănăstirea Humorului coordonat de Carolică Bordea, îmbrăcați în costume specifice zonei care au interpretat cântece religioase. Slujba religioasă a fost întregită si de un grup de tineri de la o biserica din Suceava .
După sfânta liturghie, au fost sfințite trei cruci în curtea complexului monahal donate de credincioși.
De-a lungul anilor, aici s-au perindat mai multi preoți care însă în loc să slujească cu credință și să atragă credincioși mai degrabă au prăduit locașul ridicat cu drag și har de starețul Ioil. Dacă în urma cu câțiva ani, staretul Ioil i-a propus preotului Metodie să vină să slujească la această biserică, acesta din urmă l-a refuzat, preferând să plece ca slujitor la un alt edificiu. Însă s-a întâmplat ca, în urmă cu câteva luni, părintele Metodie Sava să accepte să oficieze slujbele la Mănăstirea Tuturor Sfinților și să aibă grijă de Complexul Monahal care sporește sub conducerea sa.
Hramul bisericii este pe data de 15 iunie cand se sarbatoreste Duminica Tuturor Sfinților.
Locasul de cult a fost sfintit in anul 2007 de către IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor . Mănăstirea este închinată Maicii Domnului si Mântuitorului Hristos cu ocrotirea Tuturor Sfinților și Sf Ioan Botezătorului.