Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Judeţul Suceava va beneficia de cinci autofreze multifuncţionale şi o şenilată nouă

Judeţul Suceava va beneficia de cinci autofreze multifuncţionale şi o şenilată nouă după ce Cristian Adomniţei, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est,  Constantin Apostol, au semnat, miercuri, contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității și calității sitemului de intervenție în situații de urgență în condiții de iarnă”. Valoarea totală a proiectului este de 21 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 20,5 milioane lei. Prin proiect vor fi achiziționate 24 de autofreze multifuncționale și 6 vehicule tip UTV cu șenile, durata acestuia fiind de 18 luni. Dintre acestea, cinci autofreze şi o şenilată vor fi repartizate judeţului Suceava.

Prin semnarea contractului de finanțare se încheie un proces în care Consiliul Județean Iași a jucat rolul de creator de politici publice la nivel național. Acum un an și jumătate am prezentat Guvernului și Ministerului Dezvoltării soluția achiziționării, din fonduri europene, a echipamentelor necesare intervențiilor de urgență în condiții de iarnă. Cu sprijinul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, am reușit să identificăm și fondurile necesare concretizării în Regiunea Nord-Est a acestui demers, prin suplimentarea alocării inițiale de 16 milioane de euro cu aproximativ 4,5 milioane euro. Prin dotarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă cu autofreze multifuncționale și șenilete vom maximiza intervențiile în condiții de iarnă”, a declarat Cristian Adomniţei, președintele ADI EURONEST.

Cererea de finanțare a fost depusă în luna august 2013 la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Proiectul este implementat în cadrul Proiectul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 3, în beneficiul membrilor asociați: Consiliul Județean Bacău, Consiliul Județean Botoșani, Consiliul Județean Iași, Consiliul Județean Neamț, Consiliul Județean Suceava și Consiliul Județean Vaslui și al Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din aceste județe.

Obiectivul general al proiectului urmărește crearea premiselor necesare asigurării populației cu servicii de calitate, prin îmbunătățirea infrastructurii serviciilor pentru siguranța publică și asistență medicală în situații de urgență în condiții de iarnă. Totodată, se va urmări reducerea timpului mediu de răspuns și a timpului mediu de intervenție în situații de urgență prin dotarea cu tehnică de intervenție capabilă să degajeze în timp redus căile de acces și cu viteze superioare de deplasare pe teren accidentat.

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*