Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Femeile social democrate din Suceava au participat la simpozionul „Violenţa domestică poate ucide”, la Piteşti

La sfârșitul săptămânii trecute, la Pitești, a avut loc întrunirea femeilor social democrate, la care au participat reprezentante din toate județele. La această întâlnire județul Suceava a fost reprezentat de către președinta OFSD, Oana Elena Pintilei și Secretarul OFSD, Ioana Maftei.

În prima zi, s-au desfășurat lucrările simpozionului ”Violența domestică poate ucide”. Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Fundația Friedrich Ebert și Fundația ADRA din România. Temele propuse în cadrul simpozionului au făcut referire la amploarea acestui fenomen, nocivitatea lui asupra femeii, copilului și familiei, precum și la găsirea unor soluții de prevenire și combatere.

Președinta OFSD Suceava, Oana Pintilei, a apreciat că “În România sunt peste 15.000 de femei agresate iar multe dintre ele neștiind însă ce pot face pentru a se apăra. Femeile agresate pot obţine un ordin de protecţie în maximum 48 de ore, însă femeile puse în această situaţie trebuie să depună iniţial la Poliţie o plîngere penală. Acest ordin de protecţie are consecinţe imediate şi se poate aplica pe o durată de șase luni.”

Lucrările întrunirii au fost moderate de președintele OFSD Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

A doua zi a avut loc Comitetul Executiv National al OFSD care a avut ca teme centrale următoarele:

  • Informare privind rezultatul alegerilor europarlamentare;
  • Măsuri pentru mobilizarea femeilor la campania pentru alegerile prezidențiale;
  • Aprobarea calendarului cu acțiunile pe semestrul II din 2014;
  • Organizarea Școlii politice a femeilor social democrate.

La acțiunea de la Pitești au participat vicepreședinți ai partidului, specialiști în domeniul social, al familiei și copilului, ONG-uri de la nivel local și național.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*