Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doi tineri aflaţi sub control judiciar, reţinuţi după ce au furat dintr-o casă

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un localnic de 35 ani, despre faptul că în cursul zilei de miercuri, prin folosirea de chei potrivite, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au sustras trei aparate foto, un telefon mobil și suma de 90 de lei. Poliţişti i-au prins pe făptaşi. Aceştia sunt doi bărbaţi, de 25 ani și 23 ani, localnici, care au vândut bunurile unui bărbat din municipiul Vatra Dornei. Prejudiciului în valoare de 1.000 de lei a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate.

Față de cei doi autori s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, polițiștii stabilind că cei doi se află sub măsura preventivă  de ,,Control Judiciar”, care a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei la 09.05.2014, într-un alt dosar penal. În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a acestora şi introducerea lor în arestul I.P.J. Suceava, urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*