O echipă a Corpului de Control al ministrului Administrației și Internelor a sosit miercuri, la Instituția Prefectului din Suceava.
Aceștia au purtat mai intâi o discuție cu prefectul județului, Florin Sinescu după care au cerut să li se pună o cameră la dispoziție unde să-și facă treaba.
Cert este însă că vor fi verificate mai multe documente în interiorul instituției privind modul în care au fost gestionate materialele alocate pentru reconstrucţia caselor după inundaţiile din vara anului 2008.
Verificările vizează, potrivit unor surse, în special cele 160 de tone de ciment care nu s-au utilizat şi s-au degradat.
Verificările vizează, potrivit unor surse, în special cele 160 de tone de ciment care nu s-au utilizat şi s-au degradat.