Poliţiştii judiciarişti au intensificat activităţile investigative în vederea soluţionării cauzei de omor, înregistrată la Milişăuţi, victimă fiind o femeie în vârstă de 70 de ani din localitate.
În urma continuării cercetărilor privind infracțiunea de omor comisă de persoane necunoscute asupra unei femei din orașul Milișăuți, polițiștii au stabilit faptul că în după-amiaza zilei de 17.05.2014, un tânăr de 21 de ani, din județul Mureș și un minor de 15 ani, din comuna Arbore, au pătruns în locuința victimei cu intenția de a-i sustrage bani, ocazie cu care, suspectul din județul Mureș a exercitat acte de violență asupra femeii, care au condus la decesul acesteia.
Cei doi au sustras din locuinţă suma de 600 lei. În baza probatorului administrat, Parchetul Tribunalului Suceava a dispus față de suspect, punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, precum și reținerea sa pentru o durată de 24 ore, urmând ca în ziua de 25.05.2014, să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Față de minor, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii complicității la infracțiunea de omor, urmând a fi expertizat din punct de vedere neuropsihiatric pentru stabilirea discernământului.
Tânărul de 21 de ani a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava