Din cauza ploilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi, care s-au manifestat în cursul zilei de joi, au fost afectate localităţile Voroneţ, Preuteşti, Valea Moldovei, Capu Câmpului, Voitinel, Marginea, Mănăstirea Humorului, Grăniceşti, Drăgoieşti, Dărmăneşti, Adâncata şi Vicovu de Sus.
La o primă estimare la nivelul acestor localităţi, au fost afectate 8 poduri, 19 podeţe, 5 punţi pietonale, 0,45 kilometri drum judeţean, aproximativ 55 kilometri de drumuri comunale, 2 kilometri drum forestier, 30 kilometri de reţea stradală, 28 hectare de culturi agricole, 70 de hectare de păşuni şi fâneţe, 15 fântâni şi altele.
Au rămas fără energie electrică parţial localităţile Burla şi Iaslovăţ, şi total comuna Volovăţ. Echipele E.ON sunt în teren şi lucrează pentru remedierea defecţiunilor.
De asemenea, ca urmare a căderii unei cantităţi importante de precipitaţii într-un timp foarte scurt şi a configurării terenului, instalaţia de canalizare pentru ape pluviale nu a mai făcut faţă, creându-se acumulări în municipiul Suceava, pe străzile din zona „Brădet”, străzile Gheorghe Doja, Grigore Alexandru Ghica, Traian Vuia şi Pictor Dumitru Dacian. Acelaşi fenomen s-a manifestat şi în localităţile Gura Humorului, strada Ştefan cel Mare, şi Şcheia, zona „Obor”.
VEZI AICI VIDEO CU INUNDAŢIILE DIN MUNICIPIUL SUCEAVA!
La ora transmiterii comunicatului, nu se înregistrau localităţi izolate total, circulaţia desfăşurându-se pietonal sau pe variante ocolitoare.
Pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor hidro-meteo periculoase, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a intervenit cu 79 de militari, 25 de autospeciale şi 19 motopompe.
Evaluarea cantitativă şi valorică a pagubelor produse de aceste fenomene se va face, după încetarea manifestării lor, de către o comisie mixtă stabilită prin ordin de prefect.