În luna septembrie, o delegaţie a Consiliului Judeţean Suceava, fermierilor suceveni şi reprezentanţilor principalelor instituţii agricole din judeţ va face o călătorie de documentare în Franţa Președintele CJ Suceava Cătălin Nechifor a declarat că vizita are caracter tehnic, vizând un parc agricol din ţara amintită. Voiajul în interes de afaceri este programat pentru luna septembrie, atunci când agricultorii sunt degrevaţi de activităţi urgente.
„Vom face o vizită tehnică de documentare în Franţa. Este vorba de o delegaţie de fermieri din Suceava, împreună cu Consiliul judeţean şi instituţiile care gestionează domeniul agricol, unde vom vizita un parc agricol. Am ales această lună, deoarece agricultorii sunt ocupaţi până peste cap în perioada de vară, septembrie fiind o lună mai liniştită”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
Observarea la faţa locului a unui asemenea sistem integrat de organizare a activităţii agricole are drept scop înţelegerea, de către responsabilii suceveni, a modului în care este organizat, structurat şi coordonat un parc agricol, rezultatele experienţei franceze urmând a fi adaptate şi aplicate în agricultura judeţeană suceveană.
„Îmi doresc foarte mult ca această experienţă să o aducem la Suceava, să putem în înţelege complet acel fenomen de parc agricol, care înseamnă o filieră de produs, de la cap la coadă, pornind de la genetică şi mergând până la ceea ce înseamnă sistemele de after market, deci consumatorul final, cetăţeanul”, a explicat şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor.
Avantajele înfiinţării unui parc agricol în judeţul Suceava au fost prezentate prima dată cu prilejul Consiliului Consultativ din Agricultură, organizat în decembrie 2013. La întâlnire au participat peste 150 de fermieri, prilej cu care a fost prezentat planul multianual pentru anul 2014. „Planul strategic înseamnă, de fapt, înfiinţarea unui parc agricol la nivel de Suceava. În vederea constituirii acestuia, Consiliul Judeţean doreşte să fie partener, astfel încât cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii să aibă alături de ei o administraţie publică puternică. Prin intermediul acestui demers de asociere, vrem să fie reprezentată fiecare ramură a agriculturii, în vederea extinderii acestui format”, declara, la acea dată, preşedintele Cătălin Nechifor.