Duminică 19 Ianuarie 2025, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

Ciobani bătuţi de trei indivizi care au furat apoi două animale

Miercuri dimineaţă, Poliţia comunală Şcheia a fost sesizată de  un localnic de 43 ani, despre faptul că în noaptea de marţi spre miercuri, persoane necunoscute i-au sustras o oaie și un miel în valoare de circa 500 lei de la stâna pe care o administrează pe imașul satului Șcheia, după care i-au lovit  ciobanii care se aflau în acel loc.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că  în jurul orei 02.30, trei persoane necunoscute au pătruns în stână și au sustras o oaie și un miel, iar după ce au transportat animalele în afara stânei, s-au întors şi  i-au lovit cu pumnii pe doi ciobani, unul de 36 ani din judeţul Buzău şi unul de 57 ani din comuna  Cornu Luncii care dormeau în stână.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi lovire sau alte violențe, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*