Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Primarul Sucevei, Ion Lungu, este socru mic

Primarul Ion Lungu la căsătoria fiului său

Primarul Ion Lungu la căsătoria fiului său

Încă o nuntă în familia primarului municipiului reședință de județ.  Edilul Sucevei, Ion Lungu, va fi socru mic la sfârșitul lunii mai. Fiica primarului, Ioana Loredana Lungu,  își va uni destinul cu alesul inimii, suceveanul Alexandru Ciuchea. Cununia religioasă va avea loc pe 31 mai  la biserica din curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, iar petrecerea se va desfăşura la  Conacul Domnesc din Șcheia.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, și soția  sa, Luminița, au fost  la sfârşitul lunii  mai 2011 socri mari. Ei și-au  căsătorit fiul, Petrică, cu  aleasa inimii, Diana. Atunci, edilul  a fost nu numai tată al mirelui ci și ofițer de stare civilă, oficiind cununia  în lăcașul de cult din curtea complexului monahal, iar apoi  apoi un sobor de preoți în frunte cu IPS Pimen a  oficiat  cununia religioasă.

Și de această dată, primarul va avea bucuria de a oficia cununia și de a înmâna certificatul de căsătorie tinerilor însurăței.

Trebuie amintit că Ioana Loredana și Alexandru  sunt îndrăgostiți unul de celălalt de câţiva ani. Cei doi s-au cunoscut în Grecia când ambii se aflau în vacanța de vară. Ioana terminase clasa a VIII-a și plecase în vacanță într-o stațiune elenă, iar acolo avea să-l cunoască pe Alex. De atunci au rămas prieteni, prietenie care avea să se transforme într-o frumoasă poveste de dragoste.

Alex şi Ioana

Alex şi Ioana

Ioana este studentă în ultimul an la Facultatea de drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași în timp ce Alex este economist deja, fiind absolvent al aceleași instituții de învățământ superior din orașul celor șase coline.

Socrul cel mare, însă, este polițist la Serviciul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

Nașii mirilor sunt Valerian Solovăstru, director adjunct la Direcţia Silvică Suceava, cu soţia.

Întrebat cum se simte ca viitor socru mic, edilul Sucevei a zâmbit și a spus doar că „sunt mulțumit. Ioana și Alex se cunosc de ani buni și au înfiripat o relație foarte frumoasă”.

Pe lista invitaților la nuntă se află  rude, prieteni, oficiali locali, personalități  politice, dar și  vedete de televiziune. Este de așteptat ca și de această dată interpreții de muzică populară Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Alexandru Recolciuc să nu lipsească de la nuntă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*