Miercuri dimineaţă, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de o femeie de 23 de ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de marţi spre miercuri, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă sa, de unde au sustras bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei şi de aici printr-un geam întredeschis, au intrat în imobil de unde au sustras două genți în care se aflau documente și bunuri personale ale victimei și soțului acesteia, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 1.000 lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.