Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

Povestea fabuloasa a unui castigator la Loto! A donat toţi banii fraţilor şi bisericii, iar el şi-a luat maşină de plantat cartofi

Gheorghe Breaban, din comuna Vicovu de Jos (Suceava) a ajuns la sapa de lemn, dupa ce in 2004 ajunsese in topul celor mai bogati romani, fiind marele castigator al unui pot la Loto in valoare de 53 de miliarde de lei.

Fost sef de depozit la o societate comerciala, un sucevean care a devenit miliardar peste noapte a putut spune cu mana pe inima ca i-a pus Dumnezeu mana in cap, in luna februarie a anului 2004. Exact in momentul in care avea nevoie de bani ca de aer, Gheorghe Breaban a aflat ca a impuscat potul cel mare de 53 de miliarde pus in joc, dar si un autoturism BMW seria 5.

Aparent un om calculat, cu o situatie financiara modesta, multi dintre cei care il cunosteau pe sucevean s-au gandit ca banii ii va investi in agricultura. Nu s-a intamplat insa asa, si nu mica le-a fost mirarea tuturor sa afle ca teancurile de bani s-au risipit cat ai zice peste!

“Desi il stiam ca pe un tip gospodar, ne-am gandit ca banii ii vor fura mintile. Dar a fost ciudat cum a reactionat, ne-a socat pe toti. A construit o biserica aici, in Vicovu de Jos, pentru care a platit la acea vreme trei miliarde, gest pentru care a fost si ctitorit. Restul de bani i-a impartit cu multi apropiati, la fratii lui si a sotiei a dat miliarde, fara sa ceara vreodata inapoi vreun leu”, a povestit un apropiat al familiei.
S-a ales doar cu o masina de plantat cartofi 

Multumit toata viata cu putin, Breaban parca nu a vrut bataie de cap din prisma afacerilor si a renuntat usor la ele.“Miliardarul, asa il striga lumea prin comuna, nu a avut afaceri profitabile si a renuntat la tot, inclusiv la depozitul pe care l-a avut si inainte de a castiga la Loto. Acum si-a cumparat o masina de plantat cartofi si numai cu asta se ocupa. Este mandru de cei doi copii ai lui care fac facultatea la Suceava, iar pentru fata, care vrea sa devina doctor, a construit o casa unde sa se mute cand se va marita”, a mai povestit aceeasi sursa.

Suceveanul a vrut sa se implice si mai mult in randurile comunitatii, iar pentru o perioada a fost consilier local. Minunea nu a durat insa foarte mult, iar cand s-a discutat despre un al doilea mandat, castigatorul la Loto a anuntat ca nu-si mai doreste.

cancan.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*