Hoţii nu au frică de Dumnezeu nici în Noaptea de Înviere. Oamenii legii caută nişte hoţi care în noaptea de sâmbătă spre duminică au furat din locuinţa unui bărbat de 39 de ani, din oraşul Frasin, care se afla la slujba de Înviere, suma de 2.300 de lei şi 285 de euro.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.