Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Dan Acibotăriţă crede că preşedintele CJ susţine „oprirea masacrării pădurii”

inundatii DornaPreşedintele filialei sucevene a Partidului Verde, Dan Acibotăriţă, susţine că dezastrele provocate de inundaţiile care se abat anual în România, la începutul primăverii, provocând daune materiale şi pierdere de vieţi omeneşti „se datorează în primul rând incapacităţii politicienilor care au condus România după 1989, de a rezolva această problemă spinoasă”. Potrivit acestuia, toţi politicienii, indiferent de culoarea partidului, nu au făcut nimic pentru rezolvarea acestei probleme, ci dimpotrivă „aceştia i-au protejat pe cei care au defrişat pădurile, creând un climat propice pentru inundaţii sau că s-au exploatat albiile râurilor fără să se gândească la consecinţe”.

Într-un comunicat de presă, şeful Partidului Verde a spus că în Suceava s-au făcut câţiva paşi mici, dar cu rezultate împotriva inundaţiilor. Nu a amintit, însă, şi care ar fi aceştia.

Prin oprirea masacrării pădurilor, împădurirea zonelor defrişate, lucru început în Suceava, ceea ce arată că actualul preşedintele al CJ Suceava a înţeles anumite probleme şi exploatarea raţională a albiilor răurilor, ar fi câţiva paşi mici dar cu rezultate, împotriva inundaţiilor”, a spus Acibotăriţă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*