Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.
IUBIŢI CREDINCIOŞI,
Multe minuni a săvârșit Domnul nostru Iisus Hristos în vremea viețuirii Sale cu trupul pe pământ, dar Învierea Sa din morți rămâne pentru toate veacurile cea mai mare minune. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeiești.
Despre Învierea Mântuitorului ne-au încredințat Sfinții Săi Apostoli cărora li S-a arătat în seara zilei Învierii Sale. Apoi, după opt zile, S-a arătat din nou Sfinților Apostoli, fiind de față și Sf. Apostol Toma, încredințându-l și pe el de Învierea Sa. După aceea S-a arătat lui Iacob al lui Cleopa (I Cor. 15, 7), la cei peste cinci sute de credincioși (I Cor. 15, 6), Apostolilor în Galileea pe un munte și lângă Marea Tiberiadei, la doi dintre ucenicii Săi, Luca și Cleopa, în drum spre Emaus, Apostolilor înainte de Înălțarea Sa cu trupul la cer și lui Pavel pe drumul Damascului.
Dreptmăritorii creștini de pretutindeni și din toate timpurile au mărturisit și mărturisesc cu toată tăria sufletului lor faptul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Trăirea creștinilor la slujba din noaptea de Paști rămâne ca o stâncă neclintită înfruntând valurile necredinței și ale rătăcirilor de la adevărul Învierii. Întreaga învățătură a Bisericii, una și nedespărțită, se întemeiază pe Învierea Mântuitorului, după cum scrie Sf. Ap. Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Cor. 15, 14).
Prin Învierea Sa din morți, Mântuitorul S-a făcut„începătură” (I Cor. 15, 23) „pârgă” învierii noastre. Această încredințare a învierii noastre cu trupul la Învierea cea de obște de la sfârșitul veacurilor a stăpânit permanent inimile credincioşilor, mai ales în vremuri de mari încercări pentru viața creștină, pentru Biserică. Numeroşii creștini din primele veacuri, veacuri de crunte persecuții, și nu numai atunci, ci și mai târziu, în perioada regimului comunist-ateu, și chiar în timpul în care noi astăzi trăim, au mărturisit cu prețul vieții lor, primind pentru aceasta moarte mucenicească, având credința nestrămutată că viața omului nu se sfârșește la marginea mormântului. Sufletul este nemuritor, iar trupul muritor va învia la Învierea cea de obște de la sfârșitul veacurilor. Noi, creștinii, trăim și mărturisim adevărul Învierii în Simbolul de credință, numit și Crez atunci când rostim:„aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”.
IUBIŢI CREDINCIOŞI,
Pe noi, dreptmăritorii creștini, moartea cu trupul nu ne mai înfricoșează, crezând în adevărul Învierii. Pe noi însă trebuie să ne înfricoșeze moartea cu sufletul datorită păcatelor nemărturisite și nedezlegate, neiertate în Sfânta Taină a Spovedaniei.
În seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul a împărtășit Sfinților Apostoli harul iertării păcatelor atunci când le-a zis: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23).
Cunoscând apoi că această iertare de păcate ne este dată de Biserică, în Sfintele Taine, îndeosebi în Sfânta Taină a Spovedaniei, să ne îndreptăm pașii și inimile noastre cât mai des către această Sfântă Taină, pentru a primi iertarea păcatelor care „grabnic ne împresoară” (Evr. 12, 1), „să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte”(Evr. 12, 1), în lupta duhovnicească cu păcatul sau păcatele care ne atacă, la început prin gândurile rele, păcătoase, silindu-ne să nu ne îndulcim cu ele, ci să le înlăturăm îndată ce bat la poarta inimii noastre. Să nu ne lăsăm osteniți, slăbind în sufletele noastre în lupta cu păcatul, împotrivindu-ne chiar până la sânge (mucenicie – n.n.) (Evr. 12, 3-4), luând aminte că începutul luptelor duhovnicești L-a făcut Însuși Mântuitorul Iisus Hristos mergând până la Sfintele Sale Patimi, Răstignirea și Moartea cu trupul pe cruce.
Această luptă duhovnicească cu păcatul nu este numai cea a pustnicilor, a celor retrași din vâltoarea lumii, ci și a credincioșilor creștini, care trăiesc în vâltoarea atâtor frământări care nu pot fi potolite decât numai prin post și rugăciune și, mai ales, prin deasa spovedanie la preotul nostru duhovnic. Să luăm aminte că, numai după ce ne-am spovedit și am luat iertarea păcatelor, ne putem apropia de Sfântul Potir pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În Sfânta Taină a Împărtășaniei ni se dăruiește „sămânța nemuririi”. Să ne nevoim dar duhovnicește, pregătindu-ne astfel după cuviință atât pentru Sfânta Taină a Spovedaniei, cât și pentru cea a Împărtășaniei, luând aminte atât la îndemnul părintesc din anul acesta al Sfântului Sinod al Bisericii noastre, cât şi la cel al Bisericii prin glasul Sfinților Părinți, purtători de Dumnezeu care, împreună cu Sf. Ap. Pavel, ne îndeamnă „să ne cercetăm pe noi înșine” (I Cor. 11, 27-32), gândurile și faptele noastre, silindu-ne cu timp și fără timp în împlinirea voii lui Dumnezeu care este „sfințirea noastră” (I Tes. 4, 3). Să luăm aminte, de asemenea, la cuvintele Apostolilor: „Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl”, care înseamnă să cercetăm pe orfani și pe văduve în cazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii (a lumii slujitoare păcatelor – n.n.) (Iacov 1, 27), adică să ajutăm, după cum spune Mântuitorul, „pe frații Săi prea mici aflați în lipsuri și necazuri” (Mat. 25, 34-36).
În încheierea acestui cuvânt de învățătură și povățuire creștinească, rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.
În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
† P I M E N
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR
