Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Focare de hepatită A la o şcoală şi la două familii. Şapte persoane s-au îmbolnăvit

Focare de hepatită A în două familii de romi din Ioneasa şi Nigoteşti (comuna Vadu Moldovei), după ani de zile în care această afecţiune a fost ca şi inexistentă în judeţ. Autorităţile sanitare au intrat în alertă, mai ales că boala s-a extins şi într-o colectivitate de copii. Este vorba de şcoala gimnazială din Nigoteşti, unde învaţă trei dintre minorii depistaţi cu hepatită A. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava a luat măsuri de limitare a numărului de îmbolnăviri în localităţile în care au izbucnit focarele. Specialiştii instituţiei au distribuit substanţe dezinfectante, atât familiilor afectate de boală, cât şi unităţii de învăţământ. În caz de nevoie, conducerea DSP este pregătită să intervină şi cu acţiuni de vaccinare antihepatită A a persoanelor cu risc crescut de contractare a bolii. Între timp, medicul de familie din zonă supraveghează clinic întreaga comunitate.

Potrivit datelor transmise ieri de directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, ultimul focar de hepatită A a izbucnit în luna martie, într-o familie de romi din localitatea Nigoteşti. Trei copii cu vârste de 5, 9 şi 11 ani s-au îmbolnăvit, după ce au venit în contact cu o altă familie de romi, din localitatea Ioneasa, în care exista deja un focar de hepatită A.

 

S-au îmbolnăvit din cauza igienei precare

„La Ioneasa, focarul a izbucnit în luna februarie şi număra patru cazuri, înregistrate la un adult de 30 de ani şi la trei copii de 8, 9 şi 15 ani. Cei trei minori din Nigoteşti au luat virusul de la această familie de romi pe care obişnuiau să o viziteze”, a explicat dr. Cătălina Zorescu.

Potrivit adjunctului DSP, cauza apariţiei focarelor de hepatită A este lipsa măsurilor elementare de igienă la membrii celor două familii de romi. Acum, boala riscă să se extindă, având în vedere că trei dintre copiii bolnavi, de 8, 9 şi 11 ani, frecventează cursurile şcolii gimnaziale din Nigoteşti. „Deocamdată, în unitatea de învăţământ nu au fost semnalate cazuri secundare de boală. Acolo condiţiile sunt bune, deşi şcoala nu are autorizaţie sanitară de funcţionare. S-au recoltat probe de la sursa de apă, care vor fi gata săptămâna viitoare, şi s-a dispus intensificarea acţiunilor de dezinfecţie în unitate”, a subliniat dr. Cătălina Zorescu.

În primele trei luni ale anului, DSP Suceava a contabilizat 13 cazuri de hepatită A. Conducerea instituţiei spune că numărul de îmbolnăviri este mare pentru o perioadă atât de scurtă de timp. Prin comparaţie, pe tot parcursul lui 2013 au fost semnalate cinci cazuri de boală, în 2012 şi 2011 câte patru, iar în 2010 – două.

 

Evoluţia cazurilor de hepatită A în judeţ

Hepatita A are o evoluţie ciclică multianuală, cu oscilaţii maxime ale incidenţei la intervale de cinci-zece ani, aşa că specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică se aşteaptă că această tendinţă de creştere a numărului de îmbolnăviri să se păstreze şi în perioada următoare. În judeţ, anii cu un număr ridicat de cazuri de hepatită A au fost: 2009 – 44 de cazuri, 2008 – 143, 2007 – 169, 2006 – 106, 2005 – 473, 2004 – 1.084, 2003 – 1.003 şi 2002 – 1.121 de cazuri.

Hepatita A, supranumită şi boala mâinilor murdare, este o infecție a ficatului extrem de contagioasă, provocată de virusul hepatitic A, care alterează capacitatea ficatului de a funcţiona. Virusul hepatitei A se poate transmite prin alimente, în special fructe şi legume crude care nu au fost bine spălate înainte de consum, prin apă contaminată sau prin contactul direct cu persoanele bolnave, chiar dacă sunt asimptomatice. Adulţii prezintă mai des semne de boală decât copiii, iar severitatea afecţiunii şi rata mortalităţii cresc pe măsură ce pacienții au o vârstă mai ridicată. Copiii sub 6 ani nu au, de regulă, simptome vizibile şi numai aproximativ 10% dintre ei dezvoltă icter. Ȋn cazul copiilor mai mari și al adulților, icterul apare la mai mult de 70% dintre bolnavi.

Cea mai bună metodă de prevenire a hepatitei A este vaccinarea. Alte măsuri de prevenire a bolii se bazează pe respectarea igienei (spălarea mâinilor înainte de masă şi după folosirea toaletei), folosirea apei de băut numai din reţeaua controlată sau din fântâni igienice.
Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*