Președintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a declarat că pentru reabilitarea drumurilor este alocată, în acest an, de la Guvern şi de la bugetul local, suma de 37,6 milioane lei, adică echivalentul a 8,3 milioane euro.Printre rutele vizate pentru reparaţii la carosabil se numără Zvoriştea – Siret, Moldoviţa – Argel, Râşca – Slătioara, Rădăuţi – Frătăuţii Vechi, Baia – Cornu Luncii şi podul de la Talpa.
El a spus ca a declarat că vor fi reabilitate şi două tronsoane ( Rarău – Chiril şi Vultureşti – Liteni ) care “nu au mai fost reparate de la revoluţie, cred că nu greşesc”.
„Vom cheltui 3,5 milioane lei, faţă de anul trecut, când am consumat 5,5 milioane lei” a conchis șeful administrației județene.







