Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Fetiţă de trei ani accidentată de o maşină al cărei şofer şi-a continuat drumul

Un bărbat de 56 ani, din comuna Moldovița,  în timp ce conducea, luni,  autoturismul  pe D.C. ,,Demacușa’’ a oprit în fața școlii generale, unde era oprit și microbuzul  unității de învățământ, iar la plecarea de pe loc, din neatenție a lovit o minoră în vârstă de 3 ani, localnică care circula pe partea stânga, în aceiași direcție de mers, aceasta aflându-se într-un grup de copii. În urma producerii accidentului, minora a fost proiectată pe carosabil suferind ușoare leziuni, ulterior fiind transportată la spital unde a fost examinată, fără a necesita internarea.

Din cercetări, polițiștii au stabilit și faptul că minora nu era supravegheată de părinți sau altă persoană responsabilă și este posibil să fi circulat pe partea carosabilă. După producerea accidentului rutier şoferul nu a oprit la fața locului deplasându-se la domiciliu unde a fost identificat de poliţişti.

Bărbatul a declarat faptul că nu a văzut sau simțit să fi accidentat vreo persoană, iar în urma examinării autoturismului acestuia nu au fost identificate avarii sau urme specifice producerii unui accident de circulație.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*