Filiala din Suceava a Partidului Verde consideră că o problema spinoasă pe care o are România de rezolvat, este legată de închiderea sau modernizare unor gropi de gunoi neconforme, (peste 2000 de exemple sunt la noi în ţară) poziţionate în zonele periferice a marilor oraşe. Acest lucru este cerut de reprezentanţii Comisiei Europene, iar autorităţile locale ar putea suporta şi anumite penalizări în cazul nefinalizării acestei probleme, care ca valoare sunt destul de ridicate .
Este cazul şi celebri groape de gunoi din municipiul Suceava, situată în zona Mirăuţi-Cacaina, care ani de-a rândul a poluat râul Suceava şi comunele din zona, fără ca autorităţile locale să înfăptuiască ceva constructiv.
Se pare că într-un final, mai exat în perioada 2014- 2016, această groapă de gunoi va fi ecologizată, în mare parte cu bani europeni.
Partidul Verde Suceava salută demararea acestui proiect de ecologizare şi aşteptă finalizarea lui în termenii propuşi.
De asemenea, verzii suceveni, aduce la cunoştinţa autorităţilor locale de existenţa în municipiul Suceava, a unui numar tot mai mare de maidanezi. Aceştia, practit după ora 22, sunt „stăpânii” acestui municipiu, făcând aproape imposibilă deplasare pe jos, în anumite zone ale Sucevei, din simplul motiv că rişti să fi muşcat de haitele de maidanezi.