O familie de români din Suceava a reuşit în aproximativ doi ani să facă aproximativ un milion de euro în Ucraina, cu un lanţ de magazine de pantofi de lux. Au avut ceva pierderi din cauza evenimentelor din Kiev, dar vor să se extindă în ciuda crizei politice de acolo.
Ana şi Ilie Cornea, o familie de oameni de afaceri din Suceava trăiesc evenimentele din Ucraina dintr-un alt punct de vedere. Au deschis acolo un lanţ de trei magazine de pantofi de lux, business ce a atins aproximativ 800.000 de euro în doar doi ani. Românii vor să se extindă, în ciuda situaţiei politice dificile din ţara vecină. “Magazinele Denis de la Kiev au avut un început bun. Debutul acestui an a fost marcat de o perioadă mai dificilă din cauza situaţiei politice. Timp de o săptămână activitatea a fost întreruptă din cauza faptului că mall-ul în care operăm a fost închis. Dupa analiza financiară a primului trimestru vom putea să ne pronunţăm mai exact cât de afectaţi am fost de evenimente, din punct de vedere financiar. Însă, chiar şi aşa vom continua extinderea în Ucraina”, a povestit pentru ECONOMICA.NET Ana Cornea, manager şi coproprietar Denis.
Business de 9 milioane de euro în România
În România, cei doi soţi deţin de aproximativ 25 de ani o fabrică de pantofi în Suceava pe care îi comercializează în propriu lanţ de magazine Denis Shoes. Compania din România a raportat anul trecut afaceri de 9 milioane de euro şi operează în momentul de faţă un lanţ de 35 de magazine, dintre care 3 peste graniţă. “Am fost încrezători într-un concept bazat pe respectul acordat confortului şi stilului, tocmai de aceea am plănuit o extindere la nivel internaţional pe pieţe cunoscute pentru aprecierea calităţii desăvârşite”, a povestit Ana Cornea rememorând momentul 2012, atunci când a decis că este oportun să se aventureze dincolo de graniţe.
Români în cel mai luxos mall din Kiev
Producătorul şi retailerul a inaugurat atunci 2 magazine în cel mai luxos mall din Kiev, Ocean Plazza, după care, în 2013, urmare a rezultatelor bune, a mai deschis unul în mall Guliver. Brandurile companiei pe piaţa ucraineană sunt Denis şi WhyDENIS. “Am crescut în decursul primului an, motiv pentru care , în august 2013, am deschis încă un magazin, iar vânzările au avut un trend ascendent. Sperăm să obţinem rezultate frumoase şi anul acesta”, mai spune Cornea. Potrivit acesteia, primul magazin a însemnat o investitie de 250.000 de euro, cea mai mare sumă alocată de companie unei unităţi. Magazinul are o suprafaţă de 150 de mp.
Concepte dedicate ucrainenilor
Potrivit oficialilor companiei, toate articolele magazinelor din Ucraina sunt produse în fabrica Denis de la Suceava pe care aceştia o deţin. Au însă şi o colecţie special creată pentru această piaţă ce poartă denumirea de “luxury Denis”, iar preţurile sunt şi ele adaptate. “În Ucraian suntem prezenţi cu brandul Denis, adică brandul nostru luxury, prin urmare preţurile sunt mai ridicate (decât în România n.red). În medie, o pereche de pantofi costa 150-200 de euro, iar în Romania, este 350-450 lei la Why Denis”, explică managerul care caracterizează ucrainencele drept mari cosumatoare de lux. “Femeile din Ucraina investesc mult în imaginea personală. Practic definiţia femeii din Ucraina ar fi: stilată, elegantă, impecabila”, spune Cornea.
Se extind în SUA
Ca şi în România, competiţia este acerbă şi peste graniţă, dar românii spun că s-au integrat în piaţă. “Consumatorii de la Kiev au descoperit şi definit pantoful Denis ca fiind modern, luxos, elegant şi sofisticat. În mallul Ocean Plazza, de exemplu, unde suntem prezenţi cu brandul de lux DENIS, se află magazinele marilor designeri. Prin urmare, competiţie este destulă, dar ne-am integrat bine pe această piaţă”, ne-a mai declarat managerul Denis care are planuri mari şi pentru alte pieţe. “Suntem în căutare de extindere şi pe alte pieţe. În afara graniţelor, cele mai vizate ţări sunt SUA, Rusia (Moscova), Franţa (Paris) ,Italia”, mai spune aceasta.
Români, angajatori de ucraineni
Firma Denis din Ucraina are în momentul de faţă 14 angajaţi. “Soţul meu, Ilie Cornea, conduce magazinele, în calitate de director general. Avem însă un administrator din Ucraina, iar angajaţii sunt ucraineni”, explică Cornea. În România, la fabrica Denis și în rețeaua de magazine Denis Shoes activează un număr de 420 angajați.
Sursa: Economica.net