Un medic de familie din comuna suceveană Valea Moldovei a încasat un salariu de nu mai puţin de 47.000 de euro, adică 187.000 de lei. Atât i-a decontat Casa de Sănătate, anul trecut, medicului Petru Marocico, care are pe liste 3.191 de pacienţi.
Potrivit ziarulevenimentul.ro, la polul opus, medicul cu cea mai mică retribuţie, în 2013, a primit de la CAS Suceava suma de 36.800 lei, pentru cei 571 de pacienţi de pe listele proprii. Este vorba despre Nicolae Bologan, din satul Sasca Mică, din comuna Cornu Luncii.
Anul trecut, 61% dintre medicii de familie din judeţ au primit de la CAS sume cuprinse între 100.000 şi 150.000 lei, în timp ce 9,4% dintre ei au încasat peste 150.000 lei. Sumele menţionate nu reprezintă însă câştigul unui medic de familie pe parcursul lui 2013, ci veniturile anuale ale cabinetului în care îşi desfăşoară activitatea. Asta înseamnă că din banii primiţi de la CAS, medicii de familie trebuie să plătească, pe lângă taxele şi impozitele prevăzute de lege aferente veniturilor încasate, cheltuielile cu personalul angajat şi cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a cabinetului medical. În 2013, bugetul alocat pentru medicina de familie de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a fost de 33,29 milioane lei, cu 7% mai mare decât cel alocat în 2012 pentru această specialitate.
Pe ce se duc veniturile medicilor de familie
Finanţarea de la CAS este destul de redusă în comparaţie cu costurile de funcţionare a unui cabinet, iar la final medicului de familie nu-i rămân prea mulţi bani, susţine dr. Irina Badrajan, secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, care este medic de familie.
„Pe lângă taxe, impozite, plata asistentelor şi a utilităţilor, medicii mai au tot felul de cheltuieli, cum ar fi contractul de preluare a deşeurilor medicale de către o firmă specializată, plata softului pentru calculator, a materialelor de birotică sau de curăţenie. La final, un medic cu circa 1.800 de pacienţi înscrişi pe liste şi o singură asistentă angajată ajunge să câştige lunar în jur de 2.000 de lei”, a precizat dr. Irina Badrajan.
Finanţarea medicilor de familie aflaţi în contract cu CAS Suceava se face prin plata „per capita” prin tarif pe persoană asigurată, conform listei proprii de asiguraţi, şi plata prin tarif pe serviciu medical, pentru unele servicii medicale prevăzute în Normele metodologice de aplicare a contractului-cadru