Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Un Audi şi un Ford pline cu ţigări depistate la Frontiera Siret

Joi seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-au prezentat pentru a intra în ţară doi cetăţeni ucraineni conducând două autoturisme marca Audi respectiv Ford.

La controlul efectuat asupra maşinilor, de către echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, în autoturismul marca Audi au fost descoperite, într-un locaş special amenajat în portbagaj, 320 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. În cel de al doilea autoturism au fost descoperite tot într-un locaş special amenajat în interiorul rezervorului 448 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, pe care cei doi bărbaţi intenţionau să le introducă ilegal în ţară.

Ţigările în valoare de 937 lei au fost ridicate în vederea confiscării, cele două persoane au fost sancţionate contravenţional de către autorităţile vamale cu amenzi în cuantum de 12.000 lei.

Totodată,  autoturismele în cauză au fost ridicate în vederea confiscării deoarece aceste aveau confecţionate locaşuri special amenajate pentru transportul ţigărilor.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au făcut demersuri pentru aplicare, împotriva celor doi cetăţeni ucraineni, a măsurii de interzicere a intrării în România pe o perioadă de 5 ani.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*