Duminică, un echipaj din cadrul Postului de poliție Cornu Luncii și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic Suceava, au oprit pentru control pe DN 2E în localitatea Cornu Luncii, autovehiculul cu semiremorcă condus de un tânăr de 23 ani din comuna Vama, care transporta cherestea.
În cauză, s-a procedat la verificarea avizului de însoțire a mărfii din 23.03.2014, emis de o firmă din comuna Valea Moldovei, pentru cantitatea de 48 mc cherestea pe care conducătorul auto l-a prezentat, ocazie cu care au fost constatate mai multe nereguli.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea stabilirii provenienței și a fost depus la Ocolul Silvic Mălini, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010.
După stabilirea provenienței materialului lemnos se vor dispune măsurile legale.