În trei localuri din Suceava, de Ziua Internaţională a Poeziei, vineri, consumatorii vor putea cumpăra câte o cafea cu…versuri. Un număr de 150 de localuri din ţară s-au alăturat campaniei „Poezia poate face lumea mai bună” .
Iniţiatorii acestei campanii lansează provocarea de a strânge 15.000 de poeme într-o singură zi, cea dedicată în întregime acestei forme de artă, iar data de 21 martie să devină o tradiţie pentru cafeaua cumpărată cu versuri.
Evenimentul face parte din campania Julius Meinl “Poezia poate face lumea mai bună”, prin care brandul urmăreşte readucerea poeziei în vizorul publicului larg.