Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Flori confiscate de poliţişti după un control în trafic

Luni, poliţiştii Compartimentului de Investigare a Fraudelor constituiţi în echipe cu poliţiştii Compartimentului Rutier de la Poliţia Municipiului Fălticeni au organizat şi desfăşurat o acţiune,  vizând legalitatea transporturilor de mărfuri pe drumurile publice, pe raza municipiului Fălticeni şi a localităţilor învecinate şi tranzitate de D.N. 2 şi D.N. 2 E, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.

Cu ocazia controalelor efectuate, în zona Spătăreşti, a fost oprită o autoutilitară, condusă de un bărbat de 30 de ani, din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, care transporta flori sortimentul lalele şi zambile.

Procedându-se la verificarea documentelor de transport, şoferul a prezentat un aviz de însoţire a mărfii emis la 18.03.2014 pentru 7.000 buc. lalele şi 2.000 buc. zambile. S-a trecut la verificarea faptică a mărfurilor transportate ocazie cu care au fost inventariate 1.000 buc. narcise şi 200 buc. frezii pentru care transportatorul nu avea documente de provenienţă.

S-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 12/1990 şi a confiscării în vederea comercializării directe a unui număr de 1.000 bucăţi narcise şi 200 bucăţi frezii.

Mărfurile confiscate au fost predate spre comercializare la două societăţi comerciale de profil, ambele din municipiul Fălticeni.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*