Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Trei tineri prinşi după ce au spart un bar din Părhăuţi

Poliţiştii au fost sesizaţi, vineri, cu privire la un furt dintr-un bar de pe raza localităţii Părhăuţi. În urma  verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea autorilor faptei ca fiind trei tineri de 22 și 21 de ani, ambii din oraşul Cajvana, respectiv 19 ani din comuna Todirești.

Aceștia au declarat faptul că vineri, în jurul orei 02.30, s-au deplasat la barul în cauză cu un autoturism şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au pătruns în incinta localului prin forțarea și înlăturarea unui panou PVC de la ușa de acces. Din interiorul barului aceștia au sustras băuturi alcoolice, suma de circa 500 lei precum și o combină muzicală audio, pe care au abandonat-o ulterior în apropiere.

Tinerii care au fost identificaţi de polițiști au fost de acord să achite prejudiciul cauzat.

În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei 3 suspecți, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*