Un om de afaceri sucevean a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru o înşelăciune cu un prejudiciu de aproape1,3 milioane de lei.
Administratorul firmei de telecomunicaţii Anpantel Service SRL Suceava, Ştefan Radu Angelescu, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava după ce, în 2006, a achiziţionat diferite mărfuri de la societăţi comerciale din Suceava şi Bucuresti pentru care a emis file CEC, ştiind că nu avea disponibil în cont.
Astfel, el a provocat un prejudiciu în valoare totală de 1,29 milioane de lei. Recuperarea prejudiciului urmează a fi stabilită de instanţă prin latura civilă a procesului.
Firmele prejudiciate de omul de afaceri sucevean sunt SC RDS & RCS SA Bucureşti, SC Mobishop SRL Bucureşti, SC RTC Holding SA Bucureşti şi SC Instant Prest SRL Suceava.