Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Maternitatea din Rădăuți, unde a fost depistat focarul de infecţie cu stafilococ auriu, redeschisă

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a finalizat analiza probelor de laborator recoltate vineri, 14 martie, din Maternitatea Spitalului Municipal “Sf. Cosma şi Damian” din Rădăuţi.

Specialiştii DSP au stabilit că probele sunt corespunzătoare din punct de vedere microbiologic, astfel că şi-a dat acordul pentru redeschiderea unităţii medicale, începând cu data de 17 martie.

Maternitatea din Rădăuţi a fost închisă după ce focarul de infecţie cu stafilococul auriu la nou născuţi a reizbucnit, 6 bebeluşi ajungând la spital.

DSP Suceava a închis temporar, pe 18 decembrie anul trecut, maternitatea, după apariţia unui focar de infecţie intraspitalicească, cu şase cazuri de nou-născuţi care au contractat stafilococ auriu medicilino-rezistent. Reamintim că, la maternitatea din Rădăuţi, 9 mame şi copii au fost infectaţi cu stafilococ auriu, 4 pacienţi fiind transferaţi la secţia de chirurgie infantilă a Spitalului Judeţean. Managerul Spitalului Rădăuţi, Dorin Tibeică, declara , că în Maternitatea Rădăuţi, unde au fost înregistrate şapte noi cazuri de infecţii intraspitaliceşti la nou-născuţi, va fi făcută o nouă dezinfecţie, iar în următoarele trei zile gravidele vor fi mutate la SJU Suceava.

Tibeică a afirmat   că a luat decizia efectuării unei noi dezinfecţii la Maternitatea Rădăuţi, iar gravidele care se vor adresa Spitalului Rădăuţi vor fi direcţionate spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. El a mai spus că s-a luat această măsură întrucât dezinfecţia nu se poate face atunci când Maternitatea este la capacitate maximă, iar nou-născuţii şi mamele lor care sunt în prezent internaţi urmează să fie externaţi, treptat, până duminică.

Managerul Spitalului Rădăuţi a explicat că dezinfecţia se va face pe măsură ce se eliberează saloanele, urmând să fie incluse în această acţiune sălile de tratamente, sălile de naşteri şi spaţiile tehnice ale maternităţii. El a spus că vor fi recoltate probe din spaţiile dezinfectate, iar pentru cele care vor fi dezinfectate în cursul serii de duminică, probele vor fi prelevate luni dimineaţă.

Tibeică a precizat că acţiunea de dezinfecţie se va realiza sub coordonarea responsabililor Compartimentului de Urmărire a Infecţiilor Nosocomiale din cadrul Spitalului Rădăuţi.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul Cătălina Zorescu, declara că, începând cu 30 ianuarie, la Maternitatea Rădăuţi au început să apară noi cazuri de infecţii intraspitaliceşti cu stafilococ auriu la nou-născuţi. Zorescu preciza că primii bebeluşi infectaţi cu stafilococ auriu au prezentat o formă uşoară a bolii, respectiv afecţiuni cutanate, nou-născuţii fiind trataţi la Maternitatea Rădăuţi.

Ulterior însă, au apărut cazuri cu forme mai grave de îmbolnăvire, respectiv abcese cu diferite localizări, asemănătoare celor întâlnite şi anul trecut, care au necesitat internarea în secţia de Chirurgie Infantilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, pentru tratament şi intervenţii chirurgicale.

Ea adăuga că toate infecţiile nosocomiale înregistrate la Maternitatea Rădăuţi au fost confirmate ca fiind determinate de stafilococul auriu medicilino-rezistent, arătând că noile cazuri de îmbolnăvire sunt o continuare a focarului de infecţie înregistrat la sfârşitul anului trecut.

DSP Suceava monitorizează, în continuare, situaţia din aceasta unitate sanitară.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*