Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

1,5 tone de aripioare de pui şi 800 de kilograme de macrou stricate, găsite în depozitele GIDACOM din Suceava

Produsele care urmau să ia drumul magazinelor din judeţ aveau etichete din care nu reieşea când au fost ambalate, în Germania şi în Marea Britanie. Firma GIDACOM este deţinută de soţii Gheorghe şi Georgeta Grumăzescu din Iaşi.  Saptamana aceasta, la depozitele din Iaşi ale firmei au fost descoperite 13 tone de aripioare de pui, expirate încă din luna noiembrie 2013, dar şi alte 100 de tone de macrou, ce nu aveau documente de provenienţă. Din primele verificări se pare că aripioarele ori copănelele de pui, neconforme, aduse prin intermediul firmei GIDACOM din Germania ori Marea Britanie, nu au ajuns în supermarket-uri, acestea fiind distribuite prin micile magazine din Suceava

Cele două puncte de lucru ale firmei GIDACOM din Iaşi, din zona industrială Scheia – Suceava au fost principalele ţinte ale comisarilor de protecţie a consumatorilor, ai inspectorilor antifraudă, procurorilor DIICOT şi a celorlalte structuri angrenate în operaţiunea de anvergură soldată deja la nivel naţional cu mai multe arestări, în afacerea cărnii stricate importată din occident şi vândută românilor. O tonă şi jumătate de carne de pui – aripioare şi copănele importate din Germania şi 800 de kilograme de macrou congelat adus din Marea Britanie au fost identificate la cele două puncte de lucru din Suceava ale firmei ieşene de pe strada Humorului, situate în zona angro-urilor de pe lângă Rozita.
Angajaţii acestor puncte de lucru nu au dorit să ofere informaţii despre descinderile care au avut loc, arătând că cei în măsură să ofere amănunte sunt şefii lor de la Iaşi.
Firma GIDACOM este deţinută, în judeţul vecin, de soţii Gheorghe şi Georgeta Grumăzescu.
In urma unor verificări realizate joi la depozitul din localitatea Tomeşti – Iaşi, de către reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Nord-Est şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi. La depozitul din Iaşi al firmei GIDACOM au fost găsite 13 tone de aripioare de pui, expirate încă din luna noiembrie 2013, dar şi alte 100 de tone de macrou, ce nu aveau documente de provenienţă. In locul unde au fost găsite produsele alterate nu au mai rămas decât TIR-urile goale şi portarul. Acesta susţine că nu a mai fost nimeni pe acolo, după ce a fost confiscată marfă. “Nu mai e nimeni aici şi nici marfă nu mai este în maşini. Nu o să găsiţi pe nimeni, cred, o perioadă destul de lungă. Mai bine să-i căutaţi pe patroni în oraş, că s-ar putea să-i găsiţi la birouri”, a spus portarul de la depozitul din Tomesti.

La Suceava, angajaţii firmei GIDACOM nu au dorit să dea informaţii suplimentare despre cumpăna prin care trece firma verificată şi suspectată că livrează consumatorilor carne stricată din Uniunea Europeană.
O acţiune de amploare demarată de Ministerul Agriculturii, procurori ai DIICOT, poliţişti şi inspectori ai Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorilor a avut ca prim rezultat în judeţul Suceava o serie de verificări făcute joi la mai multe supermarket-uri şi la angrosişti. Am remarcat că este pentru prima dată când comisariatele judeţene de protecţia consumatorului cum este cazul şi a celui de la Suceava, sub sancţiunea imperativă a datului cu subsemnatul în faţa şefului ANPC, nu au putut să ofere amănunte legate de rezultatele controalelor pe care inspectorii instituţiei le-au efectuat la supermarket-urile ce funcţionează în oraşele importante din ţară, inclusiv în municipiul Suceava. Seful Oficiului Judeţean de Protecţia Consumatorului Suceava, Vasile Latiş, a arătat joi după amiază că a transmis conducerii structurii de protecţia consumatorului din capitală o solicitare venită din partea mass – media privind locaţiile din care consumatorilor suceveni li se recomandă să nu cumpere produse din carne suspecte, dar răspunsul primit a fost acela că un rezultat final al controalelor ce s-au făcut în cursul zilei de joi pe întreg teritoriul ţării va fi prezentat de către preşedintele ANPC, Marius Dunca. Nici în conferinţa de presă de ieri, noul şef al ANPC nu a oferit mai multe detalii legate de locaţiile în care s-au găsit cărnuri stricate importate de la partenerii noştri, germani, britanici ori de altă sorginte din La jumătatea acestei săptămâni, la nivel naţional a fost declanşată o acţiune de anvergură care a avut ca scop stoparea evaziunii fiscale în zona de importuri de carne venită din spaţiul european. Au fost efectuate percheziţii în Bucureşti şi mai multe judeţe ale ţării, iar o parte dintre cei suspectaţi de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală sau spălare de bani în acest gen de afacere au fost reţinuţi. Anchetatorii au stabilit că cei care aduceau din ţări ale Uniunii Europene carne şi preparate din carne, le puneau în vânzare în magazine din România fără să declare cantităţile în cazul în care carnea depăşea termenul de valabilitate, aceasta fiind ulterior reprocesată şi transformată în diverse produse de carmangerie care de asemenea ajungeau să fie scoase la vânzare în magazine. In cursul zilei de marţi au avut loc percheziţii în judeţele Iaşi, Ialomiţa, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Cluj, Bihor, Arad, Neamţ, Satu Mare, Braşov şi Constanţa. Joi, inspectorii OJPC au fost trimişi pe teren să facă verificări la toate lanţurile de magazine importante din judeţele ţării, inclusiv cele din judeţul Suceava. La nivel naţional inspectorii ANPC au oprit de la comercializare 229 de tone de carne şi produse din carne şi au aplicat sancţiuni în valoare totală de 71.000 de lei.
Pentru judeţul Suceava, trebuie făcută precizarea că aripioarele ori copănelele de pui, neconforme, aduse prin intermediul firmei GIDACOM din Iaşi din Germania ori Marea Britanie, nu au ajuns în supermarketuri, acestea fiind distribuite prin micile magazine din judeţ. Asta nu înseamnă că în urma verificărilor făcute, nu au fost depistate şi în marile magazine produse nepretabile consumului, acestea însă făcând obiectul unei alte investigaţii ale comisarilor de protecţie a consumatorilor, încă nefinalizată şi rămasă sub acelaşi auspiciu de interdicţie în a nominaliza comerciantul de la care consumatorul sucevean poate cumpăra carne stricată, transmisă de către noul şef la ANPC, Marius Dunca.

Sursa: Obiectiv de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*