Fostul ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Maria Grapini , a declarat astăzi,în legărută cu pârtia de schi din masivul Rarău, investiţie care a înghiţit 10 milioane de eură, că Guvernul nu a mai continuat investiţiile pe nici o pârtie din ţară, și că „nu am spus pas pârtiei de la Câmpulung”. Grapini a încercat astfel să dea un pas înapoi în legătură cu pârtia de pe masivul Rarău după ce chiar la fața locului a declarat că nu va mai aloca nici un ban pe motiv că nu ar fi rentabilă.
„ Acolo s-ar fi terminat pârtia dacă s-ar fi folosit bani corect !Nu porneşti şi rămâi fără acoperiş ca să vină ploaia pe tine !” ,a spus Grapini.
Ea a reamintit că investiţia de pe masivul Rarău a fost realizată în proporţie de 80 %, fostul Minister al Dezvoltării şi Turismului achitând în perioada 2009 – 2012 suma de 45 de milioane lei din valoarea totală de 106 milioane lei.
Lucrările la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului trecut, dar au fost sistate din lipsa finanţării.
Traseul pârtiei are 4.200 metri, pe două tronsoane separate de gradul de dificultate şi de staţiile de telegondolă.
Anul trecut, la vizita care a inclus şi pârtia respectivă, Grapini a acuzat organizatorii nu numai că i-au pus viaţa în pericol şi pentru că nu au cunoştinţe exacte despre stadiul lucrărilor. Trebuie amintit că maşina în care se afla a fost surprinsă de o ploaie torenţială pe Rarău.