Duminică seară, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, aflat în serviciu pe strada Scurtă din municipiul Suceava, a observat un atelaj hipo în care se afla un copil, iar în coşul căruţei mai multe bare metalice şi mai multe plase de gard. În acelaşi timp din spatele şcolii din vecinătate, un alt copil ducea câteva bare metalice şi un bărbat o poartă metalică.
Fiind întrebat de unde are poarta respectivă, bărbatul a declarat că a luat-o de la buncărul din spatele blocului aflat în apropiere (deşi la blocul respectiv nu sunt buncăre de gunoi) şi întrucât devenea violent verbal a fost încătuşat, fiind identificat ca fiind un tânăr de 25 ani şi din comuna Şcheia, iar minorii având vârstele de 13 ani şi respectiv 6 ani.
Totodată, a fost identificat şi locul de unde cei în cauză au sustras poarta metalică şi barele respective ca fiind în laterala unei şcolii din zonă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.