Doi bărbaţi ucrainieni, 25 şi 33 de ani, s-au prezentat, marţi, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni ucraineni în vârstă de 25 ani, respectiv 33 ani, conducând două autoturisme, înmatriculate în Ucraina.
Existând suspiciuni că aceştia transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra maşinilor.
Astfel, în cele două autoturisme, a fost descoperită ascunsă, într-un locaş special amenajat, sub bancheta din spate, în bagajele personale şi în bordul autoturismului, cantitatea totala de 662 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de 808 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare.
Unul dintre autoturisme a fost indisponibilizat de către lucrătorii vamali până la plata amenzii, iar cel care avea amenajat locaş special pentru transportul ţigărilor a fost ridicat în vederea confiscării.