Mai mulţi muncitori suceveni trăiesc clipe de coşmar în Germania, acolo unde au plecat să câştige un ban cinstit. Se pare însă că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar acum oamenii muncesc în condiţii grele şi pe bani foarte puţini.
Potrivit unui mesaj care a fost publicat pe site-ul www.novatv.ro, în afara sucevenilor, care ar fi majoritari, prin acelaşi coşmar trec şi oameni din Mediaş, Buzd, Moşna şi Ruja, localităţi din judeţul Sibiu, scrie Monitorul de Suceava. Muncitorii sunt angajaţi la o turnătorie din oraşul Chemnitz la care patron ar fi un cetăţean turc, iar potrivit celor semnalate, în decurs de o lună de zile au primit doar bani de mâncare.
Iată cum sună scrisoarea integral: ,,De mai bine de o lună şi jumătate lucrez în Germania la o firmă care aparţine unui turc. Suntem mai mulţi români din Mediaş, Moşna, Buzd, Ruja, Oţelul Roşu şi mulţi din Suceava. Lucrăm fără acte, stăm opt oameni într-un apartament, la fiecare se reţin 200 euro de chirie, mai nou ni s-a făcut nişte asigurări zic ei medicale pentru care se mai reţin 230 euro, se mai reţin 60 euro pentru duşurile din fabrică. Eu sunt aici de la începutul anului şi până azi am luat 200 euro bani de mâncare şi atât. Noi toţi lucrăm la patron turc, dar firma e nemţească. În cazul în care vrei să vii acasă nu se dau bani pe ultima lună lucrată. Vă rugăm dacă puteţi să ne ajutaţi şi pe noi să ni se dea drepturile ce revin unui angajat. Vă rog să anunţaţi cumva dumneavoastră autorităţile germane să verifice, dar nu din oraşul ăsta, pentru că toţi de aici îi cunosc pe patronii turci. Spre exemplu, dacă ne opreşte poliţia prin oraş şi întreabă unde lucrăm nu mai au treabă cu noi, nu ne mai cer nici acte, nimic”.
Deocamdată, nu se ştie dacă autorităţile din Germania şi România au luat ceva măsuri în acest caz, dar părerile şi comentariile referitor la ce se petrece la turnătoria din Chemnitz sunt împărţite.
Ce spun proprietarii turnătoriei din Germania
Articolul publicat pe site-ul sibian a fost citit şi de reprezentanţii turnătoriei din Germania, care au venit cu un punct de vedere. Potrivit acestora, condiţiile de cazare sunt bune şi doar cei care nu doresc să lucreze sunt nemulţumiţi.
,,Aşa zisa <sclavie> despre care se vorbeşte este de fapt un loc de muncă asigurat, cu acte în regulă, cu salariaţii care câştigă între 1.000 şi 2.500 de euro pe lună, asta pentru oamenii care ştiu de ce au venit şi cărora le place munca. Noi oferim cazare decentă, această firmă are muncitori care lucrează de trei ani şi care nu au nici o nemulţumire. Majoritatea au beneficiat chiar şi de împrumuturi, la nevoie, de la patron. Aici fiecare a venit să muncească, să trăiască mai decent, să-şi plătească datoriile sau să-şi poată întreţine familia. Vă pun o întrebare: Cine ar lucra mai mult de trei ani dacă nu ar fi mulţumit!? Angajaţii noştri şi-au cumpărat case, pământuri intravilane, maşini şi altele. V-am trimis noi câteva poze cu contracte, asigurări medicale, cu apartamentele unde locuiesc angajaţii noştri şi un filmuleţ cu câţiva dintre muncitorii care şi-au spus părerea în legătură cu firma noastră şi reportajul scris de dumneavoastră”, se arată într-un comunicat al firmei din Chemnitz.
Replici acide şi gâlceavă pe internet
Opiniile celor care comentează pe internet sunt împărţite. O parte dintre comentarii sunt negative şi le dau dreptate celor care se plâng. Există şi voci care spun că totul se ştia foarte clar de la început, iar nemulţumiţii ar trebui să-şi ţină gura.
Cât despre fotografiile trimise de reprezentanţii turnătoriei din Chemnitz, şi aici există opinii divergente. Tabăra celor care au sesizat umilinţele la care ar fi supuşi spun că fotografiile au fost făcute în locuinţele a doi şefi şi că situaţia este exact cea descrisă iniţial.
„Să vă aducă pe Blankenburgstrasse 11 şi 13 să vedeţi aici condiţii, nu la grupul vesel din pozele de mai sus, ci la grosul firmei, unde stăm 8-10 în apartament şi această adresă coincide cu adresa de pe site a firmei kanak deşi sediul este în centru, şi nu le place când ne adunăm acolo în zilele de salar/plicul cu surprize”, arată unul dintre muncitorii români din Germania
Majoritatea celor care şi-au spus opinia pe internet sunt de aceeaşi părere, dar există şi câţiva care nu sunt de acord şi susţin contrariul.
Pentru a face lumină în acest caz este nevoie de o anchetă serioasă, iar statul român trebuie să se implice pentru a afla care sunt într-adevăr condiţiile de cazare şi muncă ale muncitorilor din Chemnitz.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-03-03/Muncitori-suceveni-sclavi-in-Germania#ixzz2utmDZAaU