Conducerea judeţului speră ca anul viitor dornenii să beneficieze de gaz metan. Societatea Transgaz va continua lucrările pe cei 30 de kilometri de reţea dintre Pojorâta şi Vatra Dornei, deoarece au fost clarificate divergenţele legate de trecerea instalaţiilor pe domeniul silvic. Preşedintele Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor a declarat astăzi că sursa de finanţare este asigurată “în totalitate” fără însă a spune care este suma totală .
El a precizat că, în data de 4 martie, o comisie de la Transgaz va veni în zonă pentru a depăşi ultimele obstacole în acestă investiţie.
„Pe 4 martie va fi prezentă la Pojorâta a comisie din partea Transgaz, ne-am apropiat de o soluţie finală pentru trecerea pe domeniul silvic.Practic, din 2005 acest lucru a fost blocat la ministerul de resort, dar acum avem un punct de vedere clar !Există sursa de finanţare pentru a avea, anul viitor, asigurat agentul termic pentru noua centrală de cogenerare de la Dorna.
Suma exactă n-o ştiu pentru că ea ţine cont de nişte realităţi din teren, de exemplu subtraversări de drum judeţean şi drum comunal, ambele modernizate din bani europeni.
5 ani nu putem interveni pe structura modernizată, dar sunt soluţii de subtraversare punctuală” a precizat Nechifor