Divorţul dintre PSD şi PNL este înclinată în favoarea PSD care va putea să îşi pună în funcţii oameni agreaţi din structurile de partid. Asta în condiţiile în care actualilor şefi ai instituţiilor respective, membri în structurile de conducere al PNL, li se clatină scaunul odată cu prefigurata trecere în Opoziţie a PNL.
Între liberalii instalați în funcție pe criterii politice se află subprefectul Constantin Harasim care ne-a cofirmat că dacă situația o va impune atunci va reveni la vechiul său loc de muncă ,Garda de Mediu. Nu se știe ce se va întâmpla cu directorul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Adela Băişanu care este soția liderului PNL Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu și care deși nu s-a implicat în politică ar putea să fie dată jos de la conducerea instituție deși, nu ar avea ce i se reproșa.
Și directorul Oficiului Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit , Mihai Liviu Moraru care este fiul fostului primar de Dorna dar și tatăl său, Ioan Moraru, care este director general la Compania Naţională a Uraniului (CNU) ar putea fi schimbați deși, formal aceștia au susținut concurs pentru ocuparea funcțiilor. În aceeași siuație s-ar afla și Corneliu Vornicu, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava.
Alte instituţii importante din judeţ conduse de liberali sunt: Agenţia de Protecţie a Mediului, Protecţia Consumatorului şi Inspectoratul Teritorial de Muncă. Intr-o logică politică nefavorabilă PNL, există riscul pentru Vasile Oşean, Vasile Latiş şi chiar Romeo Butnariu să fie îndepărtaţi din funcţiile de conducere de la instituţiile mai sus menţionate. Dintre adjuncţii la unele instituţii mai importante care riscă să fie îndepărtaţi din funcţie menţionăm pe Dorin Mihăilă, unul din cei doi adjuncţi de la ITM Suceava şi pe Cristina Teodorovici, inspector general adjunct la Inspectoratul Scolar al Judeţului Suceava. este posibil să fie schimbări și la vârful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, condus interimar de Adrian Daniel Ilisei – despre care se spune că este suţinut de liberali.
Nu trebuie omis nici faptul că ar putea fi operate schimbări la nivelul școlilor ,Direcției Silvice unde au fost puși în funcție liberali. Cum PNL a annțat oficial că va ieși de la guvernare, schibările ar putea începe în zilele următoare.